După ce a anunţat că investeşte patru milioane de euro în noul spital TBC, CJA plusează încă aproape 500.000 de euro.
ARAD. Concursul organizat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru cele 88 de posturi vacante şi temporar vacante a debutat, în primele două zile ale acestei săptămâni, cu proba scrisă.
Medicii l-au stabilizat şi îl ţin sub observaţie. Pe fir au intervenit şi cei de la Protecţia Copilului.
Vizita celor de la ADR Vest a modificat puţin datele modernizării ambulatoriului de la Spitalul Judeţean.
ȘIRIA. Veneau din Germania și se îndreptau spre domiciliul din Șiria când mașina în care se aflau a ieșit de pe carosabil. În mașină erau cinci copii cu vârste cuprinse între 2 şi 12 ani. Șoferul era chiar bunicul celor mici.
Local
ŞIRIA. Weekend-ul trecut, copiii din cadrul Clubului „Micii măderătani” s-au bucurat de doua zile frumoase petrecute la Casa Schneider din Șiria.
ARADON Sport local
MOGOŞOAIA. După ce Andreea Şuşcă, Ovidiu Haţegan, Mircea Ardelean şi Cristian Căşuţ au trecut cu brio peste testele susţinute cu loturile de arbitrii din primele două eşaloane ale fotbalului românesc, la rând au venit „cavalerii fluierului” din Liga 3 şi cei care aspiră la acest statut.
Local
Betonul podului reabilitat din Șicula se sfarmă, scările „pleacă la plimbare”, iar Consiliul Județean acuză un... scandal politic.
UT Arad
După plecarea lui Costache, ex-rapidistul Gojkovic s-a accidentat și nu va mai evolua pentru UTA.
3
Local
Încă din luna mai a anului trecut, judecătorii Curții Supreme amână sentința în dosarul concursurilor măsluite din Ministerul Agriculturii.