aradon.ro Web analytics


ARAD. O pată pe obrazul oraşului. Aşa vede Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad (CJA), gheretele aflate în faţa Spitalului Judeţean Arad. Acesta le-a declarat război deschis într-o conferinţă de presă, dar nu poate să facă altceva decât să stea cu mâinile în sân şi să aştepte o rezolvare deoarece terenul pe care se află aceste mini-magazine este al Primăriei, nu al CJA.
ARAD. Managerul Spitalului Clinic de Urgenţă Judeţean Arad, Teodora Olariu, şi reprezentantul societăţii care a câştigat licitaţia pentru proiectarea şi realizarea pavilionului administrativ din incinta unităţii medicale au semnat marţi contractul.
Numărul pacienţilor trataţi/externaţi indică secţiile cele mai solicitate ale Spitalului Judeţean Arad.
ARAD. Clinica particulară care va deschide în incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad o secţie de cardiologie intervenţionistă a comandat deja aparatura de câteva milioane de euro care va fi folosită în incinta secţiei.
ARAD. 61 de copii pe 40 de paturi. În astfel de condiţii au fost internaţi micii pacienţi ai Secţiei Pediatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Situaţia se explică prin creşterea numărului de infecţii respiratorii (în special la sfârşitul săptămânii trecute), care a condus la internarea mai multor copii decât în mod obişnuit.

Local

Zeci de transportatori au protestat față de introducerea platformei TollRo
Zeci de transportatori au protestat spontan, miercuri seară, pe centura rutieră a municipiului Arad, unde circulă cu automarfarele la viteză mică și claxonează, cerând amânarea introducerii platformei TollRo, despre care spun că nu funcționează corect.

Local

Val de infracțiuni pe șosele
Oamenii legii au depistat cinci persoane care au comis diferite infracțiuni pe linie de Rutieră.

UT Arad

Alarmă la UTA: Un titular s-a accidentat grav acum câteva minute!

Advertorial

Cum te debarasezi legal de deșeurile voluminoase în Arad, fără costuri suplimentare
Campania organizată de RETIM și ADI SIGD Arad a început la 1 septembrie. Colectarea se desfășoară conform unui program stabilit pentru fiecare stradă din municipiu.

Local

IPJ Arad: Cinci persoane reținute în câteva ore
Cinci persoane au fost reținute pentru o serie de infracțiuni, de la bătăi la furturi.

Local

Polițiștii arădeni, percheziții în Hunedoara

Local

Reacții locale după respingerea Guvernului
Politicienii arădeni au reacționat imediat după ce Guvernul Mureșan a fost respins de Parlament. 3

ARADON Sport local

Memorial, în amintirea lui Ionuț Leac
AJF Arad a organizat încă un turneu comemorativ, la 13 ani de la dispariția fostului președinte al Comisiei de copii și juniori.

Local

Zilele Culturii Austriece la Arad
Tema în jurul căreia a fost concepută ediția din acest an este „Statutul femeii în societatea contemporană în contextul multiplelor crize suprapuse”.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.