aradon.ro Web analytics


ARAD. Consiliul Judeţean a aprobat vineri preluarea (de la Consiliul Local) a managementului asistenţei medicale acordate de Spitalul Clinic Municipal Arad.

ARAD. Aleşii judeţeni sunt chemaţi, la finele acestei luni, să îşi exprime acordul de principiu pentru transferul managementului asistenţei medicale acordate de Spitalul Clinic Municipal Arad, de la CLM la CJA. Potrivit proiectului de hotărâre, consilierii vor fi de acord şi cu iniţierea procedurii de transfer, prin hotărâre de Guvern.

ARAD. Personalul din Spitalul Municipal riscă să rămână fără bonuri de masă. Potrivit preşedintelui comitetului de sindicat TESA, Mihai Monoranu, există zvonuri cum că „din această lună ne putem lua adio de la bonurile de masă”. Situaţia ar fi survenit ca urmare a solicitărilor administraţiei publice locale privind reducerile de costuri necesare preluării Municipalului.

ARAD. Preluarea de către Consiliul Judetean a celor două spitale pentru care s-a şi primit aprobarea consilierilor judeţeni nu s-a finalizat încă. Mărul discordiei este reprezentat de datoriile pe care cele două unităţi spitaliceşti (Spitalul Matern şi Spitalul Judetean) le-au acumulat, datorii pe care administraţia judeţeană nu acceptă să le „moştenească” în urma preluării unităţilor în administrare.

România

VIDEO. Cu mașina prin galeriile autostrăzii Margina–Holdea. Șantierul, la 82% grad de finalizare
Șantierul de pe Margina – Holdea a ajuns la un stadiu fizic de 82%, potrivit celei mai recente informări a DRDP Timișoara. Continuă lucrările la tuneluri, pasaje și viaducte, dar și la instalațiile și sistemele de iluminat.

Mapamond

Negocieri ruso-ucrainene/ Discuțiile mediate de SUA continuă miercuri după 4,5 ore de consultări marți
Negocierile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care au avut loc marți în Abu Dhabi, vor continua miercuri, potrivit relatărilor mass-media ruse care citează surse oficiale, informează EFE.

Advertorial

Iubitorii rockului au un motiv să ajungă la Sala Palatului. Ce pregătește Legendary Rock Voices în 2027?

UT Arad

Patru jucători de la UTA merg la loturile naționale
Sunt mai puțini ca altădată! Doi dintre ei sunt rezerve la Mihalcea, iar unul e portar.

România

Leul s-a depreciat, marți, în raport cu euro, dar a crescut față de dolar

Local

Primele cazuri de gripă în Arad. Infecțiile respiratorii sunt în creștere
Două cazuri de gripă au fost diagnosticate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, unde 93 de pacienți au ajuns în ultima săptămână cu afecțiuni respiratorii. Cei mai mulți dintre pacienții care au necesitat internare sunt copii. La nivelul județului, numărul îmbolnăvirilor este în creștere.

Local

VIDEO| Doi tineri, reținuți după o bătaie în halta din Secusigiu
Doi bărbați ar fi fost agresați, luni seara, în halta de mișcare din Secusigiu. Polițiștii au identificat trei tineri, dintre care doi au fost reținuți pentru 24 de ore.

Advertorial

Tot mai multe cazuri de diabet în Bihor. Ce împiedică pacienții să ajungă la medic? Probleme și soluții dezbătute la Oradea
Județul Bihor se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri noi de diabet zaharat: de la 1.949 în 2024 la 2.210 în 2025, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Bihor. În același timp, județul înregistrează cea mai ridicată prevalență din România a diabetului diagnosticat– aproximativ 14,8% – deși se numără printre județele cu un acces relativ bun la medici diabetologi. Județul Bihor se află, deci, într-o situație paradoxală: deși dispune de un număr mare de medici diabetologi, accesul la îngrijire rămâne dificil, mai ales pentru locuitorii din mediul rural.

ARADON Sport local

Şoimii Şimand, eşec dramatic la ultima fază
CLUJ-NAPOCA. Șoimii Șimand nu are un început prea bun de sezon în seria a doua a ligii secunde la futsal.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.