ARAD. Campionatul Regional First Tech Challenge România s-a desfășurat zilele trecute în incinta Universității Politehnica din București, iar echipa Infinity Bolts din Arad a reușit să ocupe locul întâi în finală. Aceștia au format o alianță cu echipele @ro2d2team din Ploiești @cyliispepp din Iași pentru a juca în semifinală și finală reușind să se califice la etapa națională.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
2