Pentru al treilea an consecutiv, la iniţiativa primarului Gheorghe Falcă, se va organiza Gala Sportului Arădean, ediţia 2011. Semn că autorităţile locale apreciază valorile sportului autohton şi îşi respectă promisiunile.
O victorie în confruntarea de vineri, ora 15, de pe sinteticul de la Şega, împotriva echipei din Sînnicolaul Mare, le-ar aduce băieţilor pregătiţi de Leo Pinţa o (nouă) gură de oxigen şi-un strop de linişte.
Prestaţiile bune la meciurile oficiate în acest an pe „Bătrânul Continent”, coroborate cu cele din campionatul intern, i-au adus arbitrului arădean Ovidiu Haţegan o nouă delegare la un joc din grupele Europa League (etapa III).
Amplă acţiune de selecţie iniţiată de LPS-CSŞ Gloria pentru descoperirea fotbaliştilor de mâine.
Oportunitate istorică pentru gruparea arădeană de Liga III, Gloria. După ce a trecut în Cupă, rând pe rând, de Frontiera Curtici, ACS Recaş, Naţional Sebiş şi UTA (cel din urmă joc tranşat la masa verde), gruparea susţinută financiar de omul de afaceri, Sandu Ion, este la o victorie de împlinirea unui vis: aducerea la Arad a unei echipe din Liga I.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).