ARAD. Şcoala arădeană de tir nu se dezminte. Dovadă, suita de locuri pe podium obţinută la Campionatul Naţional de glonţ şi aer comprimat. Cu precizarea că Felix Lazăr a realizat cel mai bun rezultat (584-573) tras la aer comprimat în ultimii ani în România, iată performanţele trăgătorilor legitimaţi la CSM Arad. Categoria Juniori I.
ARAD. Noua conducere a Asociaţiei Judeţene de Fotbal a moştenit de la Selejan et company o grămadă de probleme. Datoriile afiliaţilor reprezintă un capitol aparte. Din dorinţa de a (re)intra în normalitate, Adrian Lucaci, preşedintele Comisiei Competiţii anunţă că asociaţiile sportive care au datorii neachitate către AJF Arad nu vor putea efectua transferuri şi legitimări până la achitarea integrală a acestora.
ARAD. UTA nu îşi poate permite alte amânări, în condiţiile în care se impun măsuri foarte rapide şi inspirate.
ARAD. Aşa cum îi stă bine unui club care se respectă, MVT UAV Arad a organizat, joi, o întâlnire cu presa, amfitrion fiind managerul Ovidiu Serban.
ARAD. BCR Tenis Partener, cel mai reprezentativ turneu de amatori din România, a ajuns la Arad. În cadrul bazei Tenis Profi & UTA, condusă de Ovidiu Fereştean, până duminică au loc întrecerile celui mai puternic nivel (Platinum), cu participarea a 120 de tenismani (80 arădeni).