Două evenimente în primul weekend din august pentru iubitorii de literatură şi de sportul pe bicicletă.
A zecea ediţie a Zilelor Şiriei şi-a consumat sâmbătă prima parte, arădenii din întreg judeţul savurând un spectacol oferit de elevii Şc. Gim. „Ioan Slavici”, dar şi de oaspeţi ai localităţii de la poalele cetăţii, în frunte cu umoristul Doru Octavian Dumitru. Duminică este ziua folclorului.
Schimbarea unui articol de lege, prin votul Camerei Deputaţilor deschide orizonturi optimiste (şi) pentru cei de la UTA, care beneficiază de o sumă consistentă din partea autorităţilor locale, prin programul „Promovarea Sportului de Performanţă”.
Zece unităţi şcolare din judeţul Arad s-au întrecut la a XIV-a ediţie a competiţiei „Ziua sportivă a Şcolii din Satu Nou”.
Află care sunt efectele masajului de tonifiere şi de câte ori pe săptămână ar fi indicat să recurgi la această procedură.
Local
Reprezentanții ISU Arad precizează că scopul exercițiului a fost verificarea modului de intervenție în cazul producerii unui incendiu la un obiectiv industrial.
Local
Sute de oameni au participat la două zile de spectacole, încheiate cu recitalul susținut de Rareș și un impresionant foc de artificii.
ARADON Sport local
ELBASAN. Cea de-a 33-a ediție a Campionatelor Balcanice de tenis de masă a avut loc, recent, la Elbasan (Albania) și a reunit sportivi din țările membre ale Uniunii Balcanice de Tenis de Masă, la categoriile U19 și U15, feminin și masculin.
ARADON Sport local
După 17 ani, prof. Sebastian Lucaci şi generaţia Under 11 duc CSŞ Gloria Arad pe podiumul naţional de înot.
ARADON Sport local
GALAŢI. Recent, în oraşul de pe Dunăre, s-a desfăşurat a-XXXIV-a ediţie a Cupei Danubius - Memorial Vasile Cristea, competiţie sportivă destinată persoanelor cu dizabilităţi motorii.
Local
Un bărbat în vârstă de 28 de ani, cu dublă cetățenie, română și cipriotă, urmărit internațional în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile din Cipru, a fost depistat de polițiștii de frontieră din Nădlac în timpul unor controale aleatorii desfășurate în apropierea graniței.
Local
Examinarea va avea loc la sediul SPCRPCIV, situat pe Calea Aurel Vlaicu nr. 10-12, în incinta Centrului Comercial Atrium Mall, la etajul al doilea.
Advertorial
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Privind finalizarea proiectului cu titlul „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN ORAȘUL LIPOVA, JUDEȚUL ARAD”.