ARAD. Directorul Spitalului Judeţean Arad, Bogdan Totolici, dă explicaţii faţă de unele zvonuri care circulă prin Arad, conform cărora el ar fi dat în judecată unitatea medicală pe care o conduce în ideea de a primi sporuri cuprinse între 50 şi 100 la sută din salariu.
Sindicaliştii acuză Ministerul că nu se implică în clarificarea modului de calcul al salariilor personalului TESA.
HUNEDOARA - Poliţiştii comunitari din subordinea Primăriei Hunedoara vor primi salarii mai mici chiar din acest an.
ARAD - Curtea de Apel Bucureşti cere Tribunalului Arad
să se alăture formei de protest şi
să-şi întrerupă activitatea timp de
trei ore, însă intituţia arădeană
nu a dat curs solicitării, cel puţin pentru
moment.
ARAD - Ordinul ministrului: sporuri suspendate din lipsa
banilor pentru 55 de judecători şi 26 de
procurori arădeni.
Consiliul Județean Arad va găzdui joi, 5 noiembrie, o dezbatere cu o temă foarte importantă și, mai ales, de actualitate: siguranța digitală.
Antrenorul echipei UTA se bucură de mesajul transmis de suporteri și îi așteaptă în număr cât mai mare la jocul cu Petrolul Ploiești.
Poliția Română anunță percheziţii în patru judeţe şi în Bucureşti, într-un dosar privind promovarea simbolurilor fasciste şi legionare.
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a acordat înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa unei personalități deosebite, cu o carieră științifică prodigioasă desfășurată în Franța și România.
Turiștii care ajung la Peștera Liliecilor din stațiunea Moneasa se pot bucura de o nouă atracție. La intrarea în peșteră a fost amenajată o platformă de belvedere, de unde vizitatorii pot admira stațiunea de la înălțime.
Un film despre responsabilitate, dreptate și pericolele dictaturilor, vineri seara, de la ora 19.00.