ARAD - Având în vedere criza economică prin care trece ţara noastră şi eliminarea facilităţilor acordate până acum de autorităţi IMM-urilor, ca o alternativă la continuarea desfăşurării unei activităţi economice, este înfiinţarea Întreprinderii Individuale.
ARAD - Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară (DDAC) va efectua, săptămâna viitoare plăţile pentru sprijinul financiar acordat tinerilor căsătoriţi.
ARAD - Fermierii au la disponiziţie o serie de măsuri şi forme de sprijin de care pot beneficia.
BUCUREŞTI - Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului Titus Corlăţean a primit vineri, 29 ianuarie a.c., în vizită de curtoazie pe Şeful secţiei de chirurgie cardiacă a spitalului Brugmann precum şi a spitalului universitar pentru copii „Reine Fabiola” din Bruxelles, Dr. Pierre Wauthy şi pe Dr. Alexandru Mihai Cornea, medic primar, chirurgie cardio-vasculară, UMF Carol Davila Bucureşti.
KIEV - Noul preşedinte al Ucrainei rezultat în urma alegerilor va primi sprijin de la Franţa, Germania, Polonia şi Marea Britanie pentru a relua cooperarea cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), blocată din noiembrie, au anunţat miniştrii pentru afaceri europene ai celor patru state, potrivit Bloomberg.
Afirmația vine în contextul ultimelor evoluții privind gratuitatea transportului public în municipiu, promisă de primarul Călin Bibarț, fără ca legea să permită acest lucru.
Două autobuze electrice vor fi achiziționate în cadrul unui proiect european.
Senatorul arădean spune că românii au demonstrat că pot recicla eficient, dar statul nu reușește să țină pasul cu cetățenii.
Deputatul PNL Ionuţ Stroe a anunţat, miercuri, că a depus la Parlament un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale prin care se introduc interdicţii explicite privind utilizarea subvenţiilor acordate de la bugetul de stat partidelor politice pentru activităţi, pentru servicii, pentru mesaje sau materiale care pot afecta direct sau indirect imaginea sau interesele ţării, precum şi ordinea constituţională.
Eurodeputații au votat trei acte legislative pentru a pune la dispoziția Ucrainei un împrumut UE în valoare de 90 de miliarde de euro, pe care Ucraina îl va rambursa după ce primește despăgubiri de război din partea Rusiei.
1
Măsura vine în contextul presiunilor economice tot mai mari și al dezechilibrului dintre numărul angajaților și cel al pensionarilor.
Filmul deschide o dezbatere interesantă despre iubire și autenticitate într-o societate prea axată pe valori superficiale.
Recrutarea lucrătorilor non-UE intră într-o nouă etapă, schimbările legislative fiind dezbătute în cadrul unei întâlniri cu firmele din Arad.
1