aradon.ro Web analytics


Fetele de la ICIM Univ Goldiş sunt în faţa celui de-al nouălea val. După cinci victorii consecutive în campionat, una în Cupa Europei Centrale şi dubla din CupaRomâniei, elevele lui Stacey Nolan se deplasează la Satu Mare (sâmbătă, ora 12,30), cu gândul de a-şi păstra invincibilitatea.
Atmosferă superbă, miercuri seară, în Polivalentă, la debutul fetelor de la ICIM Univ Goldiş în Cupa Europei Centrale.
Cu ex-arădencele Alexandra Uiuiu şi Olga Yaroska în echipă, astfel se va prezenta LPS Alba Iulia pentru meciul de miercuri, ora 18, din SalaSporturilor, unul în care ICIM Univ Goldiş poate şi trebuie să-şi pună la punct anumite reglaje, scheme, în perspectiva întâlnirilor din Liga Europei Centrale.
Rugat să analizeze actualul lot al ICIM Univ Goldiş, în comparaţie cu ce a avut la dispoziţie în finalul sezonului trecut, americanul Stacey Nolan a punctat:
ARAD - În ciuda înfrângerii suferite, antrenorul echipei arădene ICIM „Univ. Goldiş”, americanul Stacey Nolan nu s-a arătat foarte afectat şi ne-a declarat următoarele:

Local

Analiza promisă de IȘJ Arad în iulie, transmisă în noiembrie 
Analiza rezultatelor examenelor naționale, promisă acum aproape patru luni de Inspectoratul Școlar Județean Arad, va fi transmisă presei pe 6 noiembrie. În iulie, inspectoratul a reproșat presei că a tras „concluzii incomplete” când a comparat rezultatele elevilor arădeni la Evaluarea Națională și Bacalaureat cu cele ale elevilor din alte județe ale țării.

Local

Patru luni cu noi restricţii de circulaţie în Arad
Lucrările de reabilitare a rețelei magistrale de transport a agentului termic aduc noi restricţii de circulaţie începând la joi, 5 noiembrie 2026.

Local

GALERIE FOTO| Bibliothèque des Cigares. Povestea din spatele ușilor „închise”
Pornit din pasiunea antreprenorului Mircea Lezeu pentru trabucuri, Bibliothèque des Cigares a devenit, în mai puțin de un an, mai mult decât un cigar lounge. Este un spațiu privat, cu acces controlat, în care se întâlnesc oameni din medii diferite, se organizează degustări și evenimente culturale, iar conversația ocupă un loc la fel de important ca pasiunea care i-a adus împreună. 1

ARADON Sport local

Turneul Selecţionatelor AJF, Regiunea 5
ARAD. În organizarea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean, de vineri şi până duminică, la Baza Sportivă Fortuna, are loc prima ediţie a turneului Selecţionatelor AJF Arad, Regiunea 5, Under 12.

Mapamond

Obama salută victoria democraților, considerând-o un mesaj clar adresat lui Trump
Fostul președinte american Barack Obama a salutat victoria decisivă a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului, calificând-o drept un mesaj clar din partea alegătorilor, relatează dpa.

Mapamond

Eurostat: Inflația în zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Rata anuală a inflației în zona euro a ajuns în octombrie la cel mai ridicat nivel începând din toamna lui 2023, iar tendința ar urma să continue, pe fondul creșterii prețurilor la energie, menținând presiunile pentru o nouă majorare a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană (BCE), în decembrie, transmite Reuters. 1

Local

Veniţi cu noi în excursie de la Păuliş la Ghioroc

ARADON Sport local

Au ratat de puţin podiumul la „europenele” de majorete

Local

Dezbatere pe tema siguranței digitale
Consiliul Județean Arad va găzdui joi, 5 noiembrie, o dezbatere cu o temă foarte importantă și, mai ales, de actualitate: siguranța digitală.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.