aradon.ro Web analytics

ARAD. Preşedintele organizaţiei municipale a PNL Arad, Florin Galiş, consideră că , la ora actuală, pieţele arădene nu mai corespund standardelor, afectând capacitatea de oraş comercial.

Charleroi. Tehnicianul echipei Standard Liege, Ladislau Boloni, a declarat, după meciul câştigat, joi, de formţia sa, scor 3-2, cu Charleroi, că este mulţumit de rezultat, dar nu este satisfăcut de jocul practicat de elevii săi în acest joc.

Duelul dintre Liverpool şi AC Milan pentru sîrbul Milan Jovanovici de la Standard Liege s-a încheiat cu victoria englezilor. Englezii au ajuns la un acord cu atacantul lui Ladislau Boloni pentru un contract pe 3 ani, începînd din vară. Ei au şi opţiune de prelungire, pentru un an suplimentar.

ALBA IULIA - Preşedinte CA al formaţiei Unirea
Alba Iulia, Marian Sarmeş, a declarat, joi, că
oficialii grupării Standard Liege au acceptat
condiţiile financiare pentru transferul lui Gheorghe
Grozav (foto), iar în zilele următoare se vor
semna actele.

ARADON Sport local

Început de an în forţă pentru Viitorul Arad

Local

Șefii Poliției și Jandarmeriei arădene, la Săvârșin
Inspectorii șefi ai IPJ și IJJ, colonel Burlan Claudiu-Daniel și comisar șef Dan Stoicănescu, au fost primiți la Castelul Săvârșin de către MSR Principesa Margareta, Custodele Coroanei Regale.

Local

Bărbat din Lipova, arestat pentru trafic de droguri
Un bărbat a fost arestat de către oamenii legii, pentru trafic de droguri și „efectuarea fără drept de operațiuni cu produse psihoactive”.

ARADON Sport local

A fost Gala Sportivilor CSŞ Gloria
34 de sportivi au adus 52 de medalii naţionale şi alte cinci internaţionale în anul 2022.

România

Falşi angajaţi ai Ministerului Educaţiei cer bani pentru Siria şi Turcia. Avertismentul Ministerului: Nu daţi curs
Mai multe cadre didactice şi directori de şcoli au primit apeluri prin care falşi angajaţi ai Ministerului Educaţiei cer bani în contextul situaţiei de calamitate din Turcia şi Siria. Ministerul transmite, însă, că aceste persoane nu reprezintă instituţia.

Advertorial

3 lucruri de luat în considerare înainte de a cumpăra un umidificator

Local

31 de migranți ascunși în două automarfare, depistați la Nădlac II
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 31 de migranți care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare.

Local

Două parcuri fotovoltaice pentru Zona Liberă Cutici
Demersul are ca scop asigurarea independenței energetice a regiei prin acoperirea costurilor de administrare și întreținere a celor două platforme deservite de parcurile fotovoltaice.

Mapamond

Ce mașini au avut cel mai des kilometrajul dat înapoi. Audi A8 ia locul întâi
Riscul de a cumpăra o mașină cu kilometrajul „manipulat” este încă foarte mare, chiar dacă oamenii au devenit mai conștenți de escrocherii legate de mașini.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.