Comisia de Disciplină a Ligii Progesioniste de Fotbal (LPF) a sancţionat, miercuri, clubul FC Steaua, cu o penalitate sportivă de 10.000 de lei pentru incidentele dintre spectatori de la partida cu FC Timişoara, din etapa a VI-a a Ligii I.
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, s-a declarat mulţumit de jocul echipei pregătite de Ilie Dumitrescu în meciul câştigat, scor 1-0, în faţa formaţiei Grasshopper Zurich, în Liga Europa, menţionând că steliştii au dominat tot jocul şi puteau câştiga la o diferenţă mult mai mare.
Ilie Dumitrescu are un nou preşedinte la Steaua. Astfel, după o noapte de negocieri, Becali l-a numit pe Helmuth Duckadam ca preşedinte al Stelei, în locul lui Emeric Ienei, care a plecat odată cu Victor Piţurcă.
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marţi, că noul antrenor al grupării "roş-albastre" va fi fostul internaţional Ilie Dumitrescu, tehnicianul urmând să-l înlocuiască pe Victor Piţurcă.
Fostul internaţional Gheorghe Hagi a declarat, marţi, că a refuzat să vină la Steaua, unde ar fi trebuit să-l înlocuiască pe managerul Victor Piţurcă, precizând că doreşte să-şi continue activitatea începută la proiectul academiei de fotbal care îi poartă numele.