SĂVÂRŞIN. Micul prinţ George, fiul Principelui William și al Ducesei de Cambridge, are un stejar în Parcul Regal de la Săvârşin.
ARAD. Mai sunt în țară încă 14 monoxile dar cu siguranță cea de la Arad este printre cele mai mari. Are peste 11 metri și se află la Parcul Național Lunca Mureșului. Este o barcă scobită într-un trunchi de stejar, ce datează, după primele estimări ale specialiștilor, din perioada Evului Mediu și se presupune că era folosită pentru transportul sării.
UT Arad
Noul portar al UTA-ei, Marcio Rosa, a semnat astăzi contractul cu clubul arădean și vorbește despre primele impresii după sosirea la Arad, motivele pentru care a ales UTA, experiența de la Campionatul Mondial și obiectivele sale în România.
România
Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
1
Local
Landisa Garden Center, de pe Calea Aurel Vlaicu, a găzduit joi, 6 august, un concert al Orchestrei Johann Strauss Modern, dirijată de Constantin Tălmaciu.
România
Moody's a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă cheltuielile, a afirmat președintele Nicușor Dan, după ce agenția internațională de evaluare financiară a menținut vineri ratingul atribuit țării noastre la „Baa3”.
1