LIVERPOOL. Steven Gerrard e din nou în atenţia Comisiei de Disciplină a Federaţiei Engleze de Fotbal, după ce în partida câştigată de Liverpool cu 4-1 în faţa celor de la Portsmouth, căpitanul cormoranilor l-a lovit cu cotul în faţă pe un adversar, într-un duel fără balon. Pentru atacul respectiv, el riscă o suspendare de 3 jocuri.
Specialiştii goal.com au stabilit echipa deceniului,
iar din formula aleasă lipsesc Messi, Cristiano
Ronaldo şi Kaka, jucători care au făcut
senzaţie în ultimii ani.
iar din formula aleasă lipsesc Messi, Cristiano
Ronaldo şi Kaka, jucători care au făcut
senzaţie în ultimii ani.
România
Înzestrarea Armatei României nu se rezumă la SAFE pentru că armata se modernizează prin mai multe programe, prin investiții constante și prin decizii strategice luate pe termen lung, a declarat, miercuri, ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, care a fost prezent la cea de-a XX-a ediție a Black Sea Defense and Aerospace (BSDA).
Mapamond
Slovacia a anunțat miercuri că își închide frontiera cu Ucraina, informează AFP.
România
Aliații Formatului București 9 (B9) și Nordici susțin o pace justă și durabilă în Ucraina, în conformitate cu dreptul internațional și în baza unor garanții de securitate solide și credibile, se arată în Declarația comună semnată de liderii prezenți la summitul care a avut loc la Palatul Cotroceni.
Local
Participanții provin din peste zece țări, inclusiv din Statele Unite ale Americii, și vor analiza transformările accelerate ale contextului geopolitic global și impactul acestora asupra Europei și regiunii Balcanilor.
Local
Trei festivaluri şi o revistă online se mai află pe agenda culturală a verii 2026 a Hub Cultural mARTA.
2
Local
Vremea schimbătoare și temperaturile scăzute au determinat amânarea deschiderii bazei de agrement, programată inițial pe 15 mai.