ARAD. Doi copii de 12 ani au furat 34 de sticle de vin și un portofel cu acte și bani dintr-o mașină, fiind prinşi de oamenii legii. Cei doi au fost surprinși de polițiștii Secției nr. 1 în 13 iulie, în jurul orei 3.00, pe strada Constantin Brâncoveanu, imediat după ce ar fi furat dintr-un autoturism Peugeot Partner, care nu era asigurat, 34 sticle de vin şi un portofel cu acte și bani.
Poliţiştii arădeni au descoperit, într-un autoturism, peste 600 de sticle de parfumuri, fără acte de provenienţă.
NADLAC - Şampanie şi vin în valoare de aproximativ 30.000 de lei descoperit la vama Nădlac.
România
Militarii români din Irak au revenit sâmbătă în țară, decizia de retragere fiind determinată de evoluțiile recente ale situației de securitate din regiune, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Ministerului Apărării Naționale (MApN).
Local
Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Florin Manole, a declarat sâmbătă, la Arad, că a susţinut reducerea cotelor de lucrători din afara Uniunii Europene pentru a lăsa spaţiu pentru angajarea forţei de muncă locale, adăugând că unele companii preferă străinii deoarece sunt „mână de lucru plătită minimal, vulnerabilă şi uşor dispensabilă”.
Mapamond
Un iranian și o româncă au fost puși sub acuzare după ce au încercat să pătrundă în perimetrul unei baze navale care găzduiește forța de descurajare nucleară a Regatului Unit, informează sâmbătă PA Media și dpa.
1
Local
În preambulul Zilei Poliției Române, marcată în fiecare an pe 25 martie, polițiștii arădeni vor veni în fața arădenilor cu autospeciale, armament și demonstrații.
România
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) ar obține 35% din voturi, Partidul Social Democrat (PSD) - 22%, Partidul Național Liberal (PNL) - 14%, iar Uniunea Salvați România (USR) - 11%, arată un sondaj Avangarde făcut public sâmbătă.
9