Apreciat vara, când este foarte cald, pepenele verde conține apă în proporție de 93 %. Copiii, în special, profită de efectul înviorător și mineralizator al pepenelui verde. Se spune despre el că este sărac din punct de vedere nutrițional (32 calorii/100 g), fiind apă chioară, dar să nu uităm că are un indice glicemic ridicat (mărește glicemia), fiind recomandat sa fie evitat de către persoanele diabetice și/sau consumat cu moderație.
Atunci când alegem castraveții, coaja trebuie să fie tare, netedă și mată. Cu cât sunt mai mici (15-20 cm lungime), cu atât sunt mai gustoși. Castravetele se armonizează bine cu mărarul . Amestecați castravetele cu iaurt, usturoi și mentă pentru a prepara celebrul tzatziki grecesc. Cum am precizat mai sus, preparați termic, castraveții atenuează iritațiile intestinale. Se pot păstra la frigider una-două săptămâni.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4