Timişoara - Trei tineri au fost reţinuţi de
poliţiştii de la rutieră după o
urmărire ca-n filme pe străzile oraşului. Ei
nu au oprit la semnalele agenţilor şi a fost
nevoie ca aceştia să facă uz de armă
pentru a-i trage pe dreapta. În altă parte a
oraşului, proxeneţi şi taximetrişti
şi-au rezolvat problemele tot cu arma.
Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, s-a internat la
Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală,
sâmbătă dimineaţă, pentru o
intervenţie chirurgicală, potrivit unor surse
oficiale.
După un tur de campionat excelent cu 10 victorii
şi un singur eşec, plus o calificare în
semifinalele Cupei, patronatul echipei feminine de fotbal
Ripensia a renunţat la echipă din cauza crizei
financiare. Astfel, Ripensia iese din lupta pentru titlu.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că social-democrații nu mai înaintează o altă propunere și le-a transmis „curajoșilor” din PNL și USR că PSD nu se teme de votul cetățenilor.
1
România
Nu vom accepta să-l susținem necondiționat ca premier pe Sorin Grindeanu, nu vrem să fie dată țara pe mâna oricui și în orice condiții, cu voturile noastre, iar asta deranjează, a declarat, vineri seară, președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan.
România
Președintele Nicușor Dan transmite că partidele au revenit la blocajul politic, după ce PNL se angajase marți să voteze un guvern minoritar PSD, însă ulterior și-a schimbat poziția.
1
Local
Gabriel Șopandă, ambasadorul României în Ungaria, s-a aflat într-o vizită oficială în județul nostru.
Local
Locuitorii satului persecutat de familia Colțeu au organizat o sărbătoare în cinstea sentinței care a readus Nadășul în proprietatea locuitorilor de acolo și a statului.
România
Consiliul Uniunii Europene a confirmat oficial decizia Comisiei Europene din iunie de a plasa Bulgaria sub procedura de deficit excesiv (EDP), cerând țării să ia măsurile fiscale corective pentru a ține sub control cheltuielile public în creștere, informează Novinite.