Handbalistul ceh Filip Jicha, interul stînga al reprezentativei Cehiei şi al campioanei Germaniei, THW Kiel, a fost ales cel mai valoros jucător la Campionatul European din Austria.
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
Președinții PNL Arad și PSD Arad au intrat într-un clinci pe rețelele de socializare.