Casa Albă a dezmințit marți în termeni vehemenți a afirmație de pe un cont de social media asociat fostei contracandidate democrate a președintelui republican Donald Trump, Kamala Harris, conform căreia, interpretând o declarație a vicepreședintelui american JD Vance, liderul de la Casa Albă ar intenționa să recurgă la arme nucleare în războiul împotriva Iranului, relatează AFP.
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Local
Cinci persoane, cu vârste între 15 și 34 de ani, au fost rănite într-un accident petrecut vineri după-amiază, la Zăbrani.
România
Parlamentarii social-democrați vor vota fără ezitare moțiunea de cenzură, fără excepții, a anunțat vineri liderul deputaților PSD, Ștefan Ovidiu Popa, ca răspuns la scrisoarea transmisă de vicepremierul Oana Gheorghiu.
Mapamond
Acordul dintre Uniunea Europeană (UE) și Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay) a intrat în vigoare vineri, creând o piață de 700 de milioane de locuitori în care peste 90% din tarifele actuale vor fi liberalizate, unele imediat, informează EFE.
Local
Un copil pierdut de familie a fost găsit de un arădean plimbându-se, îmbrăcat sumar, pe străzi. Băiatul a ajuns înapoi la familie în siguranță.
Local
Primăria Comunei Vladimirescu a avut, în dimineața zilei de 1 mai 2026, o inițiativă inedită: a împărțit saci de gunoi celor cărora au ieșit la grătar.
1
Local
Laura Dronca, fostă Bîlcea, fostă Crișan, a fost plasată de Curtea de Apel Timișoara în arest la domiciliu, scăpând astfel de arestul preventiv în dosarul atentatului cu bombă din 2021.
Local
Un tânăr de 27 de ani a fost sancționat cu 30.000 de lei, pentru aruncarea deșeurilor într-un loc nepermis.
Mapamond
Rusia a atacat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acțiune în aprilie (analiză AFP)
Rusia a atacat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acțiune în aprilie, relevă vineri o analiză a AFP a datelor publicate de Forțele Aeriene Ucrainene.
1