PSD Arad a apreciat ideea primarului Gheorghe Falcă de a extinde Ștrandul Neptun doar că a taxat momentul ales de edil. Pentru că în acest moment, în opinia consilierului local PSD Marin Lupaș, trebuie rezolvată situația actuală a administrării ștrandului.
Primăria va realiza un Plan Urbanistic Zonal pentru dezvoltarea zonei de agrement în jurul Cetăţii.
ARAD. Câţi arădeni au avut ceva de spus legat de noile preţuri de la ştrand? Mai mulţi comercianţi, câţiva căsuţari, o mână de politicieni şi un locuitor din oraş, fără interes în zonă.
ARAD. Un tânăr de 21 de ani era să se înece, joi, înainte de amiază, pe Ştrandul Neptun din Arad. Din fericire, incidentul a fost văzut la timp de alte persoane aflate pe ştrand, care au alertat Serviciul de Ambulanţă.
Trecerea ştrandului la Recons va ajunge din nou pe masa aleşilor locali. Cu şanse mai mari, de această dată?
Local
Drumurile din nordul județului, modernizate cu fonduri europene nerambursabile, vor fi finalizate în acest an.
Local
Noua structură este coordonată de către neurologul Constantin Covăsală și se adresează pacineților care au suferit afecțiuni neurologice și au indicație medicală de recuperare.
ARADON Sport local
Podgoria Ghioroc şi Viitorul Satu Nou vor lupta pentru trofeul Campionatului Judeţean de futsal.
Local
Miron Codrin și-a depus candidatura pentru funcția de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
Advertorial
Rucsacul elegant a devenit o alegere firească pentru zilele aglomerate: îți lasă mâinile libere, stă bine în ținută și îți păstrează lucrurile organizate. Dacă ai avut momente în care un rucsac ți s-a părut „prea casual”, de obicei problema a ținut de model, materiale sau felul în care l-ai purtat.
Local
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad transmite că bărbatul care a tâlhărit o persoană în zona UTA, pe 3 februarie, a fost arestat preventiv.