Studenţii medicinişti din cadrul UVVG au demarat un nou program de educație sanitară.
Studenţii medicinişti din cadrul UVVG au acordat asistență medicală în mediul rural.
ARAD. PNL Arad a definitivat alegerile interne la toate nivelurile, prin alegerea noilor lideri ai organizaţiei de tineret şi ai celei de studenţi. În urma acestora, preşedinte al TNL Arad a fost ales Bogdan Boca, iar preşedinte al CSL - Andreea Ştefancu.
ARAD. Acţiune pentru găsirea cetăţenilor străini a căror şedere pe teritoriul României este ilegală.
Organizată de Asociația Studenților Mediciniști Arădeni din cadrul Universităţii „V.Goldiş”.
România
România va pierde, probabil, 231 milioane de euro odată cu decizia Curții Constituționale de a amâna pentru a cincea oară proiectul privind reforma pensiilor magistraților, a declarat, miercuri, președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a calificat situația drept una „tristă”.
România
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Local
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad a participat la întâlnirea cu premierul României, organizată de UNCJR.
Local
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente.
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.
Local
Invitația vine în contextul ultimelor evoluții privind gratuitatea transportului public în municipiu, promisă de primarul Călin Bibarț, fără ca legea să permită acest lucru.
1
Local
Senatorul arădean spune că românii au demonstrat că pot recicla eficient, dar statul nu reușește să țină pasul cu cetățenii.