Edilul local a acuzat faptul că se vrea crearea unei firme private de către unii directori de la CET şi nu numai, pentru a pune mâna pe distribuţia centralei.
Ne plac maşinile la mâna a doua, plătim puţin pe ele, dar acestea sunt vechi şi uzate faţă de restul ţării.
Un studiu realizat de către Direcţia de Sănătate Publică Arad arată că peste jumătate dintre arădeni au probleme de greutate.
ARAD. Vor cânta ca şi până acum. În liniște. Fiecare la el acasă sau pe unde aleg artiştii. Fără studiu individual în colectiv, asta e clar. Fără stat la coadă pentru repetiţii, aşa cum susţin sindicaliştii din Filarmonica de Stat Arad.
ARAD. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a lansat o licitaţie prin care vrea să efectueze un studiu care să arate dacă este nevoie sau nu de benzinării şi spaţii de servicii pe autostrăzi. Iar unul dintre segmentele de autostradă luate în calcul este Nădlac-Arad-Timişoara.
România
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, membru al Biroului Național al USR, anunță că partidul din care face parte propune o rotație la guvernare între un executiv minoritar PNL-USR-UDMR și un cabinet monocolor PSD.
Advertorial
Există ceva aproape magic în felul în care o bucătărie bine gândită schimbă atmosfera întregii locuințe.
România
România nu merită să piardă brusc miliarde de euro din finanțări sau fonduri, așa cum risca în vara anului trecut, iar românii, în ciuda învrăjbirii alimentate azi din toate direcțiile, au nevoie ca de aer de acești bani și de acest loc în lume, a scris, miercuri, pe pagina sa de socializare, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
Evenimente
ARAD. Sâmbătă, 27 iunie, începe oficial ediția a XV-a a Ghioroc Summer Fest, eveniment devenit deja tradiție pe malul lacului Ghioroc.
România
Biroul Permanent Național al PSD a decis miercuri, în unanimitate, ca partidul să își asume responsabilitatea guvernării, iar președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, să fie propunerea de premier.
Local
Firma Tehnodomus este penalizată cu 51.658,38 lei pentru fiecare zi de întârziere a proiectului de modernizare a Spitalului Municipal, începând din data de 1 iunie.
2
Local
Pe lângă solicitările SMURD, pompierii au intervenit și pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată care au afectat în jur de 500 de metri pătrați.
România
Liberalul Cătălin Predoiu, ministru interimar al Afacerilor Interne, a declarat, miercuri, că nu va contesta o eventuală excludere a sa din PNL, arătând că e un „paradox” faptul că „cei care au votat un Guvern care includea liberali sunt considerați suspecți de neloialitate, dar votarea unui Guvern simplu PSD, chiar și cu condiții, este în regulă”.