Ministerul Afacerilor Externe a informat duminică seara, în contextul evoluţiilor legate de situaţia de securitate din Sudan, că, până în prezent, la nivelul Ambasadei României la Addis Abeba îşi înregistraseră prezenţa şi/sau au fost contactaţi de misiunea diplomatică română în vederea evacuării 22 de cetăţeni români şi patru membri de familie, cetăţeni sudanezi. Franţa, Statele Unite, Regatul Unit şi alte ţări au început duminică să-şi evacueze cetăţenii sau personalul diplomatic din Sudan, unde confruntări violente între armată şi paramilitari au loc de mai bine de o săptămână, relatează AFP.
Local
Evenimentele realizate în comunitate de către Biroul Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad au ajuns, la sfârșitul săptămânii trecute, la Lipova.
Local
37 de elevi de la trei școli din municipiu și județ au participat la un altfel de atelier de Crăciun.
Local
Doi pietoni au fost accidentați in timp ce traversau strada, duminică seara. Unul dintre accidente a avut loc în zona Podgoria, iar celălalt la Piața Mică.
UT Arad
Acesta ar trebui sa fie obiectivul arădenilor în meciul cu ploieștenii.
România
Ciprian Ciucu, candidatul Partidului Național Liberal, a obținut 36,16% din voturi, la alegerile locale parțiale organizate duminică pentru Primăria Capitalei, câștigând fotoliul de primar general, arată datele publicate, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea proceselor verbale din toate secțiile de votare (1.289 de secții).
România
Ciprian Ciucu, candidatul Partidului Național Liberal, a obținut 39.081 voturi (32,5%), în Sectorul 3 al Capitalei, la alegerile locale parțiale organizate duminică pentru funcția de primar general al municipiului București, arată datele publicate, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea voturilor din toate secțiile de pe raza sectorului, adică 294 de secții.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 07-12-2025 sunt următoarele:
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat China, duminică, că dacă nu cooperează pentru a reduce excedentul său comercial, Uniunea Europeană va fi obligată să reacționeze în lunile următoare cu măsuri care ar putea include tarife vamale similare celor impuse de președintele american Donald Trump, relatează EFE și AFP.
1