Facultatea de Științe Umaniste, Politice și Administrative din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiș” s-a aflat, zilele trecute, la ceas de mare sărbătoare prilejuit de cursul festiv al celei de-a 18-a promoții, studii de licență, din cadrul SUPA.
Pentru Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative din cadrul UVVG.
Ingrediente: pentru 2 porții: 1 dovlecel mare sau 2 micuți, o ceapă, 2 morcovi, 1 pătrunjel rădăcină, 2 cartofi potriviți, 1/2 lingură vegeta.
Vişinele - superfructele verii, de un roşu viu, cu un gust dulce-acrişor - sunt preferatele multora dintre noi. Ingredient de bază în bucătăria românească, vişinele servesc la prepararea a tot soiul de bunătăţi: supe, prăjituri, sufleuri, torturi, sosuri, siropuri, sucuri, îngheţate, spumă, şerbet, creme, sufleu, plăcintă, tartă, tort, ştrudel, budincă, având în acelaşi timp multiple proprietăţi curative.
Aniversarea Facultății de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative din cadrul UVVG (1994-2014).
Local
Președintele american, Donald Trump, a promis miercuri, în discursul susținut la Forumul Economic Mondial de la Davos, că nu va recurge la forță pentru a anexa Groenlanda, informează AFP și Reuters.
Local
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.
Local
Circulația tramvaielor se suspendă joi şi vineri pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou.
Mapamond
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
Local
Tânărul de 23 de ani, cadru activ la Detașamentul de Pompieri Ineu, s-a prezentat la examenul de bacalaureat, proba la alegere, „echipat” cu aparatură de transmitere audio-video la distanță astfel încât acesta să îi poată comunica soției subiectele, iar aceasta să îi comunice rezultatele.
1
Local
Preotul pensionar a trecut la viața cea veșnică miercuri, 21 ianuarie, la vârsta de 73 de ani.