ARAD. Luni 3 noiembrie, ora 20, ne întâlnim din nou la Old Lady s Pub pentru a petrece o seară împreună discutând despre UTA. Mai avem trei meciuri din acest tur, şi suntem la un singur punct de locul întâi.
ARAD. Suporter Club UTA organizează în fiecare început de lună o întâlnire informală unde pot participa atât membrii asociaţiei cât şi orice alţi suporteri ai UTA-ei.
ARAD. „Mă bucur că participăm, în sfârşit, la o conferință în care nu ne plângem de nimic” - a spus, printre altele, Dan Proca, preşedintele Suporter Club UTA, la ultima întâlnire cu presa.
ARAD. Au dovedit că iubesc UTA necondiţionat. Au (cam) rămas singurii care s-au bătut pentru culorile alb-roşii ale celei mai titrate echipe din Provincie. Că unora le place sau nu, Suporter Club UTA merită să gestioneze drepturile federative ale clubului fanion al Aradului. Şi, cum este ştiut faptul că pentru ei doar UTA contează, suntem convinşi că vor alege drumul cel mai sigur spre normalitate şi, de ce nu, performanţă.
ARAD. Într-un comunicat de presă, Suporter Club UTA anunţă expirarea ultimatumului acordat lui Adrian Marţean şi Giovanni Catanzariti pentru întocmirea unui grafic transparent de plată a datoriilor şi, în consecinţă, propune măsuri dure.
Local
Prin proiectul european „Youth Inclusion in Action”, la care Primăria Municipiului Arad este partener.
Local
Cu o investiţie de 1,4 milioane de lei, Spitalul de la Mocrea ar putea să îşi asigure o parte din energia electrică.
1
România
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.
Mapamond
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deşi a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters.
Ştiri sportive
Sportiva română Ana Maria Bărbosu a fost sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, după ce Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv a menţinut parţial cererea disciplinară a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (World Gymnastics) împotriva gimnastei, pentru trei controale antidoping ratate (ADRV), potrivit site-ului TAS de la Lausanne.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu.
Mapamond
Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP.