„Având în vedere articolele de presă din ultima perioadă, prin care imaginea SC FC UTA SA este fals prezentată în relația cu autoritățile locale și Asociația ”UTA Bătrâna Doamnă”, venim și aducem la cunoștința publicului următoarea lămurire : SC FC UTA SA a avut și are o ...
Meciul cu Craiova lui Mititelu se va disputa vineri, de la ora 17.00, fanii fiind așteptați într-un număr record.
După frumoasa victorie contra celor de la Gloria Bistrița, fanii par că s-au apropiat și mai mult de echipă și vor face deplasarea la Motru, pentru meciul cu Minerul, care va avea loc sâmbătă, la ota 11. Iată, în continuare, comunicatul primit de la SCU:
Patronul echipei UTA, Adrian Marţian, îl regretă public pe Ovidiu Stângă, pentru a pune presiune pe Trică.
Suporterii UTA-ei vor continua să protesteze la adresa lui Marțian și Catanzariti și așteaptă lămuriri suplimentare de la Atletico.
Președintele Chinei, Xi Jinping a declarat joi, de la Casa Albă, că Beijingul și Washingtonul au o „responsabilitate istorică” pentru progresul uman și trebuie să-și „consolideze comunicarea”, la începutul vizitei sale de stat în SUA, relatează AFP.
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit joi, la Palatul Victoria, o delegație a agenției internaționale de rating financiar Standard & Poor's, aflată la București în contextul procesului de evaluare periodică a evoluțiilor economice și fiscale ale României.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la Craiova, întrebat care ar fi formula optimă pentru constituirea unei majorități în vederea formării unui nou guvern, cu un premier desemnat din rândul PSD, că în eventualitatea în care ar fi nominalizat de șeful statului pentru funcția de premier ar avea discuții „cu toată lumea”.
1
Cântărețul și fostul preot Cristian Pomohaci este acuzat de procurorii DIICOT că a produs și distribuit, prin intermediul unor aplicații online, fotografii și înregistrări video în care apare întreținând acte și raporturi sexuale cu minori, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
1
Rezultatele extragerilor Loto din data de 24-09-2026 sunt următoarele:
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins o propunere a omologului său rus Vladimir Putin de a purta discuţii la Moscova despre încheierea războiului, afirmând că ar ajunge în capitala rusă doar pe „o rachetă”, ca răspuns la întrebările insistente lansate de un jurnalist rus în marja Adunării Generale a ONU de la New York, relatează joi dpa.
1
Există femei care intră într-o cameră și atrag privirile fără să spună un cuvânt. Stilul lor pare firesc, aproape neeforturat, dar cei care știu să privească înțeleg că în spatele acestei aparente simplități stă o alegere deliberată - cea a pantofului potrivit.
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune.
4