Susan Sarandon este o mămică foarte modernă. Actriţa a declarat de curând că a discutat deschis cu copiii ei despre consumul de droguri, pentru ca aceştia să fie pregătiţi când vor da piept cu tentaţiile din viaţă.
Actriţa Susan Sarandon, câştigătoarea a unui Oscar, în 1996, pentru rolul din "Dead Man Walking", va juca în continuarea filmului de succes "Wall Street", care va fi regizată, ca şi pelicula originală, de Oliver Stone.
Local
Un tânăr de 23 de ani, din Vinga, lăsat fără permis de polițiști pentru conducere agresivă, a fost prins de două ori la volan - luna trecută și astăzi.
Local
Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.
Local
Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.
Local
Documentația prevede amenajarea unui lăcaș de cult, a unei case parohiale, a unei grădinițe și a unui centru socio-cultural pe strada Agricultorilor.
Local
Relicva Sfântului Francisc de Assisi, adusă pentru prima dată în România, va ajunge în județul Arad la începutul lunii august. Credincioșii vor putea să i se închine atât la Chișineu-Criș, cât și în municipiu, în perioada 5-7 august.
Local
Cu aceşti bani se vor reabilita principalele două corpuri de clădire ale imobilului de pe Calea Aurel Vlaicu.