BUCURESTI - Augustus Constantin şi Liviu Ciubotariu nu vor mai arbitra în acest sezon al Ligii I, fiind suspendaţi.
Comisia Judeţeană de Arbitrii de pe lângă AJF Arad l-a reţinut de la delegări, pentru două etape, pe Codrin Ciocan, pentru prestaţie necorespunzătoare la jocul Berechiu - Sânpaul, scor 3-2, din cadrul etapei a 18-a din Onoare, Seria B.
ARAD - Plenara Consiliului Judeţean al PRM Arad a validat decizia Biroului Permanent Judeţean de suspendare a lui Iosif Creţiu din toate funcţiile avute în partid.
ARAD - Efectele forfetarului şi ale crizei economice de anul trecut se resimt şi în prima lună din acest an.
ARAD - Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate suspenda votarea pentru motive temeinice.
Evreii din România au avut un rol esențial în întemeierea și dezvoltarea Statului Israel și reprezintă până astăzi o punte vie între România și poporul evreu, a declarat duminică, la Iași, președintele Israelului, Isaac Herzog.
Rezultatele extragerilor din data de 28-06-2026 sunt următoarele:
Un avion civil s-a prăbușit duminică în estul Franței, în apropiere de orașul Nancy, accident soldat cu moartea celor 11 persoane aflate la bord, a anunțat Yves Seguy, prefectul departamentului Meurthe-et-Moselle, relatează AFP și Reuters.
Timp de aproape două luni, activitățile cu publicul ale compartimentelor Tribunalului și Judecătoriei Arad se vor desfășura timp de două ore pe zi.
Bahrain și Kuweit au afirmat, duminică, că au interceptat noi rachete și drone lansate de Iran în noaptea precedentă împotriva teritoriului lor, după noile atacuri ale Statelor Unite sâmbătă împotriva Iranului, motiv pentru care guvernul din Bahrain a cerut o acțiune internațională pentru a opri agresiunile iraniene, informează EFE.
Piata auto din Romania traverseaza o perioada in care preturile masinilor noi au atins cote greu de inteles pentru consumatorul pragmatic. De multe ori, configurarea unui SUV de familie incepe de la o suma rezonabila, dar creste cu mii sau chiar zeci de mii de euro in momentul in care adaugi dotari de siguranta si confort care, in mod normal, ar trebui sa fie incluse din start.