LIPOVA. În cadrul proiectului „Alege Şcoala”, proiect organizat de Patriarhia Română şi Fundaţia „World Vision România”, 28 de copii din 15 parohii ale protopopiatului Lipova din cadrul Arhiepiscopiei Aradului, au fost trimişi recent în tabără la mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci”-Caraiman, judeţul Prahova. Tabăra de creaţie a avut printre obiective prevenirea şi combaterea fenomenului de abandonare timpurie a şcolii.
ARAD. Joi, 2 august, ora 18, la Muzeul de Artă Arad va avea loc vernisajul expoziţiei de artă plastică „Tabăra de la Bata”.
ARAD. Luni 2 iulie începe Tabăra de Creație Internațională care va avea loc la Chitihaz în Ungaria unde vor participa și cunoscuţii artiști plastici arădeni: Aneta Filip, Maria Furnea, Mihai Takacs și Jurik Pavel .
MONEASA. Tabăra de Agrement și Recreere Moneasa este pregătită pentru sezonul estival.
ARAD. În această săptămână Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” Arad găzduieşte proiectul/tabăra de muzică Music Camp. La acest proiect vor participa aproximativ 210 de copii cu vârste între 11 şi 16 ani din municipiul şi judeţul Arad.
România
Ordonanță de urgență privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere - benzină și motorină și pentru instituirea unor măsuri de protejare a economiei și populației pe durata situației de criză, precum și pentru modificarea OUG nr. 12/2026 privind măsurile aplicabile clienților casnici din piața de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2026 - 31 martie 2027 a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial.
Local
De vineri, 27 martie 2026, șoferii care au permisul suspendat și vor să beneficieze de o perioadă mai scurtă de suspendare vor fi nevoiți să își plătească toate amenzile, nu doar ultima, și să prezinte un certificat fiscal.
România
Nicușor Dan: Suntem supuși, ca toată Europa, unui război informațional. Știm și cine îl face - Rusia
România este supusă unui „război informațional” orchestrat de Rusia, care afectează inclusiv încrederea oamenilor în medici, a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan, la Gala Colegiului Medicilor din România - „Medic pentru România. România medicală contează”.
4
Ştiri sportive
Naționala de fotbal a României a ratat o nouă calificare la Cupa Mondială, după ce a fost învinsă de Turcia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului de calificare la turneul final din 2026.
3
România
Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit în termeni nominali de 14,23 miliarde lei, respectiv 0,70% din PIB, în scădere la jumătate față de deficitul de 30,24 miliarde lei, respectiv de 1,58% din PIB, aferent celor două luni ale anului 2025, a anunțat joi Ministerul Finanțelor.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
6
România
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
2