Este vorba despre un tânăr de 28 de ani, din județul Gorj, stabilit la Arad. Incidentul din stația de alimentare cu carburanți a avut loc pe Calea Timișorii. După ce polițiștii au fost sesizați despre incident și l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, rezultatul a indicatul faptul că gorjeanul consumase băuturi alcoolice, stabilindu-se în urma cercetărilor că tânărul nici nu deținea permis de conducere. Gorjeanul a fost arestat preventiv, fiind cercetat pentru conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și furt în scop de folosință.
UT Arad
MIERCUREA CIUC. Veste uluitoare dinspre Miercurea Ciuc. Atacantul echipei FK Csikszereda, de la Liga de Tineret, Ioo Edvin se zbate între viață moarte, după ce duminica trecută s-a accidentat grav la meciul din Cupa României cu UTA.
Local
O expoziție dedicată Crăciunului îi așteaptă pe arădenii curioși să vadă globuri fragile, figurine zâmbitoare și ornamente care au decorat casele românilor de-a lungul generațiilor.
România
Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament.
1
România
Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.
1
Local
Europarlamentarul arădean vorbește despre o inițiativă legislativă referitoare la crearea de locuri de muncă.
Advertorial
Laringectomia totală este o intervenție majoră care, dincolo de provocările medicale și emoționale, aduce o schimbare radicală în viața de zi cu zi a pacientului. Una dintre cele mai importante provocări după această operație este pierderea vocii naturale - un aspect esențial nu doar în viața personală, ci mai ales în cea profesională.