Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul formulat de Primăria Arad în cazul tânărului lovit de poarta de fotbal de la Făt-Frumos.
ŞIRIA. Cercetat pentru că a furat 20 de telefoane mobile în vara lui 2012, din locuinţa unei persoane care se ocupa cu comecializarea telefoanelor mobile.
Un tânăr de 22 de ani a murit după ce a căzut de pe motocicleta cu care se plimba.
ARAD. Nici nu a oprit să vadă ce a lovit. Este vorba despre şoferul unui autoturism ce avea ataşată o semiremorcă care a accidentat un tânăr în vârstă de 29 de ani.
De săptămâna viitoare – întâlniri speciale cu teatrul nou şi cu personalităţi de marcă ale lumii teatrale.
ARADON Sport local
ARAD. Runda cu numărul 15 din ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean a găzduit două derby-uri între primele patru clasate.
România
Coaliția de guvernare a analizat, în cadrul ședinței de luni, principalele teme de interes public, cu accent pe impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei.
Local
Cele mai multe apeluri au vizat acordarea de asistență medicală, însă pompierii au fost solicitați să intervină și pentru stingerea a patru incendii.
Local
Un cetățean român a fost depistat pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, cu 500 de grame de canabis ascunse în mașină.
2
Evenimente
ARAD. Primăria și Centrul Municipal de Cultură (CMC) Arad anunță proiecția în avanpremieră a filmului „Primavera”, debutul în lungmetraj al regizorului de teatru Damiano Michieletto.
Local
ARAD. Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad a organizat luni, 30 martie 2026, un eveniment cultural constând în inaugurarea unei expoziții permanente dedicate Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea.
ARADON Sport local
ARAD. Echipele de pe primul loc în seriile A şi B au obţinut doar remize în a doua etapă a returului şi urmăritoarele au micşorat distanţa. În schimb, în Seria C, Victoria Ineu defilează spre Liga 4.