ARAD - Două blocuri sociale au fost vandalizate de trei indivizi care au furat toate obiectele tehnico sanitare din cele 41 de apartamente.
ARAD - Primăria Arad vrea să dezvolte cât mai mult posibil zona de la intrarea în cartierul Sânicolaul Mic.
ARAD - Locuinţele sociale de pe Tarafului, verificate de Primăria Arad înainte de a fi atribuite.
ARAD - 14 contestaţii au fost depuse de arădenii nemulţumiţi de locul ocupat pe lista pentru atribuirea unei locuinţe sociale pe strada Tarafului.
ARAD - Poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică au surprins în flagrant trei minori care deconectau instalaţia de energie electrică cu intenţia de a fura apoi bunuri, dintr-un bloc aflat în construcţie, de pe strada Tarafului - de unde săptămâna trecută alţi hoţi au furat instalaţii sanitare. C.Ş. de 11 ani, R.A.M., de 12 ani şi C.T. de 13 ani, toţi din Arad, sunt cercetaţi pentru tentativă de furt.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat sâmbătă, în Serbia, un aliat tradițional al Moscovei, cu omologul său Aleksandar Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în contextul în care Ucraina încearcă să își consolideze sprijinul internațional pe fondul intensificării atacurilor rusești, informează EFE.
Iranul a condiționat sâmbătă redeschiderea Strâmtorii Ormuz de acordarea unor compensații din partea Statelor Unite pentru presupuse încălcări ale memorandumului de înțelegere convenit în iunie, în timp ce Republica Islamică și Omanul avansează în negocierile pentru stabilirea unei noi rute de navigație pe această cale navigabilă strategică, informează EFE.
Kievul și Bruxelles-ul încearcă să atragă Tbilisi într-un nou conflict armat cu Rusia, a declarat sâmbătă Ministerul rus de Externe, cu ocazia marcării războiului din 2008 din Georgia și a tensiunilor nerezolvate dintre statul georgian și republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, informează EFE.
Noul portar al UTA-ei, Marcio Rosa, a semnat astăzi contractul cu clubul arădean și vorbește despre primele impresii după sosirea la Arad, motivele pentru care a ales UTA, experiența de la Campionatul Mondial și obiectivele sale în România.
1
Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria.
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
2