Probă grea pentru aleşii municipali. Primăria Arad îi aşteaptă azi pe consilierii din CLM la vot pe un subiect delicat: acordul pentru scumpirea călătoriei cu autobuzele şi tramvaiele CTP.
ARAD. Consilierii PSD, PC şi PNL s-au opus majorării cu 25% a preţului biletelor pentru transportul în comun, hotărâre care s-a impus prin votul acordat de consilerii PDL, PPDD şi UDMR.
ARAD. O ședință aproape calmă la Consiliul Județean Arad. Cele 31 de puncte de pe ordinea de zi au trecut de votul aleșilor locali cu o singură excepție: punctul 5 care făcea referire la majorarea tarifelor pentru serviciul de transport public județean de persoane.
ARAD. Mai mulţi bani din buzunar pentru un drum cu taxiul. Din această săptămână s-a scumpit costul kilometrului parcurs, majoritatea firmelor schimbând tarifele.
Tarife noi, unele mai mici, mai puține zone și ceva distracție în plus începând cu luna iunie.
Local
Locuitorii din municipiul Arad și din împrejurimi se plâng că, de aproximativ două săptămâni, localitățile sunt învăluite de un miros de dejecții, care devine mai puternic seara, și cer autorităților să caute cauzele, în timp ce primarii cred că este vorba de folosirea îngrășămintelor naturale pe terenurile agricole.
ARADON Sport local
Pro Volei Arad și Victoria Nădlac au obținut calificarea în penultimul act din Divizia Elită-Speranțe.
Mapamond
Parlamentul European a validat joi, la Bruxelles, o înăsprire netă a politicii Uniunii Europene (UE) în domeniul migrației și a aprobat propunerea de înființare a unor „centre de returnare” în afara UE, unde ar urma să fie trimiși cetățenii țărilor terțe aflați ilegal pe teritoriul Uniunii, transmite France Presse.
Mapamond
Președintele american Donald Trump le-a reproșat joi aliaților din NATO că „nu au făcut absolut nimic” pentru a contribui în privința Iranului, relatează Reuters.
Mapamond
Numărul de arme nucleare desfășurate și gata de utilizare a crescut semnificativ anul trecut, indică un raport publicat joi, care califică această situație drept o evoluție preocupantă într-un context de intensificare a conflictelor armate, relatează AFP.
Mapamond
Creșterea prețului petrolului în urma războiului din Iran majorează vânzările de vehicule electrice (EV) second-hand în Europa, conform platformelor auto online, un prim indiciu că prețurile carburanților îi îndepărtează pe consumatori de motoarele cu combustie, transmite Reuters.
Mapamond
Un cargo turc ce transporta petrol rusesc a fost atacat joi în Marea Neagră, au anunțat autoritățile turce, relatează AFP.
Local
Pentru luna aprilie 2026, Filarmonica Arad propune arădenilor cinci concerte, cu invitați din România, Ungaria, Rusia, Israel, Germania și China.