Chiar dacă fotbalul rămâne sportul rege, vă propun să descoperiţi o poveste de succes dintr-o altă ramură sportivă. Pe tatami. Acolo unde se învaţă esenţa sportului: să mergi până la propriile limite şi chiar să treci dincolo de ele. Şi unde cele zece principii ale luptătorului de judo sunt respectate cu sfinţenie. O poveste cu campioni, care la un moment dat au fost doar concurenţi ce au refuzat să se dea bătuţi, cu antrenori dedicaţi, care îşi propun să ţină mereu ştacheta ridicată, cu părinţi care au înţeles că sportul modelează caractere.
Local
Cinci persoane acuzate de trafic de minori, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, au fost salvate de procurorii DIICOT Oradea. Aceștia activau în Bihor, Arad, Cluj și Bacău.
Local
Compania de Apă Arad anunță că au fost extrase, din nou, cantități uriașe de șervețele umede din rețeaua de canalizare.
1
Local
Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine.
4
Local
Aceasta a fost experiența unui arădean care a fost trimis să cumpere un pahar gol de la tonomatul de cafea, contra sumei de trei lei, pentru că la dozatorul de apă nu erau de găsit. S-a întâmplat în Ambulatoriul spitalului, iar conducerea unității spune că a dispus suplimentarea paharelor.
Local
Drumurile din nordul județului, modernizate cu fonduri europene nerambursabile, vor fi finalizate în acest an.
Local
Noua structură este coordonată de către neurologul Constantin Covăsală și se adresează pacineților care au suferit afecțiuni neurologice și au indicație medicală de recuperare.
ARADON Sport local
Podgoria Ghioroc şi Viitorul Satu Nou vor lupta pentru trofeul Campionatului Judeţean de futsal.