ARAD - Cei doi poliţişti comunitari care au
primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de
zile de la Judecătoria Arad au fost eliberaţi
ieri, la recurs. Lupu Adrian şi Ulucaru Cristian au
fost acuzaţi de lipsire de libertate în mod
ilegal şi abuz după ce au agresat şi au dus
la sediul Poliţiei Comunitare, un taximetrist.
ARAD - O femeie de 52 de ani a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni din zona Gării.
VALEA JIULUI - Amenzi în valoare de aproximativ jumătate de milliard de lei vechi, aplicate în numai trei ore.
ORADEA - Primăria Oradea supune dezbaterii publice proiectul Regulamentului de acordare, atribuire şi eliberare a autorizaţiilor de transport în regim de taxi, a autorizaţiilor taxi şi a autorizaţiilor de dispecerat taxi.
ARAD - Patronul unei firme de taxi din Arad s-a spânzurat ieri seară. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani şi-a pus capăt vieţii în casa în care locuia. Membrii familiei sunt cei care i-au găsit trupul neînsufleţit.
Advertorial
Există femei care intră într-o cameră și atrag privirile fără să spună un cuvânt. Stilul lor pare firesc, aproape neeforturat, dar cei care știu să privească înțeleg că în spatele acestei aparente simplități stă o alegere deliberată - cea a pantofului potrivit.
România
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune.
România
Consiliul Național al Elevilor le solicită tuturor parlamentarilor, indiferent de apartenența politică, să respingă proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii, susținând că măsura nu răspunde problemelor reale cu care se confruntă sistemul de educație.
Local
Consiliul Județan a fost vizitat de o delegație a Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București.
Local
Fie din cauza dosarelor incomplete, fie din cauza notelor de la examene, candidații care vor să se angajeze la Județean „pică” pe capete.
2
ARADON Sport local
OROSHAZA. Peste 200 de sportivi reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia şi România au luat startul, la finele săptămânii trecute, la „Cupa Oroshaza” la înot, concurs ce a consemnat debutul sezonului de toamnă.
România
Guvernul lansează platforma guvernanta.gov.ro, care centralizează informațiile privind conducerile companiilor de stat.