ARAD. Trupa „Amifran” a participat, recent, la cea de a 26 a ediție a Festivalului de teatru licean francofon ce s-a desfășurat la Pecs (Ungaria). Au fost prezente în competiție trupe din: Ungaria, Turcia,
Egipt, Rusia și România.
„Fabuloasa călătorie a domnului Nostoc” după Patrice Seiler, pusă în scenă de Radu Dinulescu, este propunerea Trupei de Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” pentru duminică, 22 martie (de la ora 11, în sala de pe str. Episcopiei).
ARAD. În cadrul programului Hristos în cetate, Centrul Cultural Judeţean Arad organizează primul eveniment joi, 12 martie, de la ora 18:00, la Teatrul Clasic Ioan Slavici. Cel mai mare biblist român contemporan, preotul Vasile Mihoc, va susţine conferinţa „Hristos-contemporanul nostru”.
ARAD. Peripețiile prin care trec cei doi frați, Hansel şi Gretel, din binecunoscutul basm (cu același nume) adaptat şi publicat de Fraţii Grimm, pot fi urmărite de micii spectatori – duminică, 8 martie, ora 11 -, în spectacolul Trupei de Marionete a TCIS, pus în scenă de Francisca Simionescu.
Sâmbătă, 7 martie, de la orele 17 și 19.30, în sala Studio a TCIS, ,,Cerere în căsătorie” după A.P Cehov.
România
Ordinul de ministru privind structura anului școlar 2026 - 2027 a fost publicat luni în Monitorul Oficial.
Mapamond
Ministrul croat al Economiei, Ante Susnjar, a respins luni o solicitare adresată cu o zi înainte de ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, vizând aprobarea de către Croația a transportului de petrol rusesc prin oleoductul său Adria, dar a oferit ajutor din partea țării sale pentru livrări de petrol din alte surse, relatează agenția EFE.
România
Senatul a adoptat, luni, două propuneri legislative pentru modificarea OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu măsuri pentru protejarea tinerilor.
Mapamond
Laureatul premiului Oscar Robert Duvall, un actor versatil care a impresionat cu paleta sa variată de roluri, principale şi secundare deopotrivă, de la colonelul iubitor de napalm din „Apocalypse Now”, la enigmaticul Boo Radley din „To Kill a Mockingbird”, a murit la vârsta de 95 de ani, a anunţat soţia sa într-o postare pe Facebook, transmite luni Reuters.
România
Raportul din Comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite privind alegerile din România este „eronat” şi „partizan”, a declarat, luni, senatoarea democrată Jeanne Shaheen, în cadrul unei conferinţe de presă, la Bucureşti.
Mapamond
Armata ucraineană a recucerit 201 kmp de la armata rusă de miercuri şi până duminică, potrivit unei analize a AFP plecând de la date ale Institutul pentru studiul războiului (ISW), în timp ce observatorii militari ruşi semnalează o întrerupere a antenelor Starlink utilizate de Moscova pe front.
Mapamond
Dovezile disponibile legate de postul intermitent „nu justifică entuziasmul” față de această dietă, afirmă experții, informează luni DPA și PA Media.
Ştiri sportive
Înotătorul român David Popovici, dublu campion mondial la Singapore, a fost ales cel mai bun sportiv din Balcani în anul 2025, a anunțat, luni, agenția bulgară de știri BTA, care a organizat cea de-a 52-a ediție a acestei anchete.
Mapamond
La doi ani după moartea disidentului rus Aleksei Navalnîi, mulţi oameni din Rusia şi din alte ţări l-au comemorat luni pe liderul opoziţiei ruse, relatează dpa.