ARAD. Spectacolul „Căsătoria”, de N. V. Gogol, în regia lui Laurian Oniga, este programat duminică, 2 noiembrie, de la ora 19.00, în sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.
Dincolo de Albă ca Zăpada și piticii, cu trupa de teatru francofon „MiniAmifran”.
Festivalul Internațional de Teatru Tânăr Francofon AMIFRAN, a ajuns a XXII-a ediție.
ARAD. Micii spectatori sunt invitaţi duminică, 26 octombrie, ora 11, în sala de pe str. Episcopiei a Teatrului de Marionete, la o întâlnire cu „Pinocchio”. Basmul lui Carlo Collodi a fost pus în scenă - în tehnica 3D – de regizorul Radu Dinulescu care aprecia că „este poate una dintre cele mai potrivite poveşti pentru a împleti universul real cu cel virtual, cel al păpuşilor de lemn, cu virtualitatea visului ce doreşte a deveni realitate”.
Sâmbătă seara, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, „Roji et Boji à bord!”.
Mapamond
Premierul britanic, Andy Burnham, a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut „mai mult rău decât bine”, a consemnat dpa.
România
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă.
Local
Focul a izbucnit la o anexă de pe strada Baba Novac, iar la locul intervenției a fost alocate mai multe forțe de intervenție.
UT Arad
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.