Dacă un corespondent lasă un mesaj să apelaţi numărul 06 07 74 52 41, nu apelaţi în nici un caz acest număr; factura dumneavoastră va fi foarte mare.
Viaţa a bătut filmul în Parcul Pădurice din Arad. Unui hoţ i-a fost salvată viaţa chiar de către victima lui. Povestea a avut loc marţi, 21 iulie, la orele prânzului.
A încasat bătaia vieţii lui de la un tâlhar. Acesta l-a lovit cu pumnii şi picioarele în cap şi în torace, iar apoi i-a furat un pachet de ţigări, 1.000 de lei şi un telefon mobil.
CHIȘINEU CRIȘ. Amenințat și bătut pentru 100 de lei și un telefon mobil. S-a întâmplat la Sântana, la începutul lunii martie. Acum, cei doi inculpați, dintre care unul în vârstă de doar 16 ani, sunt arestați preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, procurorii dispunând trimiterea in judecată a celor doi.
Conducerea Direcţiei a decis să îmbunătăţească relaţia dintre instituţie şi beneficiari.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește vizita „lanternei roșii” în ultima etapă, intrarea fiind liberă la meciul de azi.
România
Peste 1.300 de primării din țară vor fi, marți, în grevă de avertisment, între orele 10:00 și 12:00, salariații din administrația locală fiind nemulțumiți de măsurile anunțate de Guvernul Bolojan.
România
CONSTANȚA. Resturi metalice ce ar proveni de la un aparat de zbor neidentificat au fost găsite luni seară pe plajă, în stațiunea Mamaia, a informat Garda de Coastă.
Mapamond
Câteva cești de cafea sau de ceai băute în fiecare zi ar putea ajuta într-o oarecare măsură la conservarea puterii creierului și la prevenirea demenței, au raportat luni oamenii de știință din Statele Unite, informează Reuters.
1
România
Regimul termic pentru perioada 9 - 22 februarie va fi deosebit de oscilant, la nivelul întregii țări, cu perioade în care vremea va deveni rece, chiar geroasă în unele zone, dar și cu intervale cu valori termice pozitive ridicate, de până la zece grade, pe timpul zilelor, timp în care probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată între 13 și 15 februarie, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
ARADON opinii
Cea mai scurtă lună din calendar și cea mai nehotărâtă: 28 sau 29 de zile? Plumburie și posacă. Copaci dezgoliți, străzi murdare. Atârnată undeva între ger, zăpezi și primăvară, ciripit de sticleți și pițigoi, energie solară ce risipește neguri și pâcle sufletești.
Local
Poliția Locală estimează că vor fi colectate în jur de două tone de deșeuri. Doi oameni ai străzii au refuzat cazarea la Adăpostul de Noapte.
1