Tenismenul arădean Marius Copil, favorit 8 la BRD Arad Challenger îl va întâlni pe bosniacul Setkic în primul tur al competiției ajunse la ediția a patra.
Doi arădeni sunt prezenți pe tabloul de calificări a turneului cu premii în valoare de 35.000 de euro, care va debuta duminică de la ora 10.00, în incinta bazei Activ. Vezi tabloul de calificări și programul zilei de duminică la BRD Arad Challenger!
ARAD. Duminică pornește la drum a patra ediție a turneului BRD Arad Challenger, printre favoriții competiției din incinta bazei Activ fiind și tenismenul arădean Marius Copil.
ARAD. Copiii cu vârste cuprinse între 8-14 ani, din orașul nostru, sunt așteptați să devină copii de mingi la BRD Arad Challenger, turneu internațional de tenis cu premii de 35.000 de euro + H. Informații și înscrieri pot fi obținute, până vineri, 30 mai, ora 13.00, la telefonul 0745.16.50.37.
ARAD. Aradul intră încet, dar sigur, în febra turneului de tenis BRD Arad Challenger, unul care va putea fi urmărit (și) pe micul ecran, postul DigiSport urmând să transmită cele mai importante partide ale zilei.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad și a unor oameni de bine, Sfânta Lumină de la Ierusalim a fost adusă și în acest an la Arad.
1
Mapamond
Două distrugătoare americane au început sâmbătă o operațiune de „stabilire a condițiilor” pentru îndepărtarea minelor amplasate de Iran în apele Strâmtorii Ormuz, a anunțat Comandamentul militar al SUA pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), transmit agențiile Reuters și EFE.
UT Arad
ARAD. Deși a fost suspendat, Adrian Mihalcea a avut dreptul, după meciul cu FC Botoșani, câștigat cu 3-1, să apară la flash-interviul de la final.
Mapamond
Noul lider suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, se recuperează în continuare după rănile grave la față și la picioare suferite în atacul aerian care i-a ucis tatăl în prima zi a războiului declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului, relatează sâmbătă agenția Reuters, citând trei persoane neprecizate despre care afirmă că ar face parte din cercul apropiat al noului ayatollah.
2
Mapamond
Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă că Statele Unite au început „procesul de curățare a Strâmtorii Ormuz” și a atacat verbal din nou țările care i-au respins solicitarea de a efectua singure o operațiune militară împotriva Iranului pentru deblocarea acestui coridor esențial pentru exportul petrolului și gazului din Golful Persic, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Tunurile au tăcut sâmbătă pentru prima dată în ultimul an în războiul dintre Rusia şi Ucraina, odată cu un armistiţiu de Paşte, care nu are însă şanse de a fi prelungit, relatează agenţia EFE.
Mapamond
Statele Unite, Iranul și Pakistanul au început sâmbătă la Islamabad discuții trilaterale menite să pună capăt războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat Casa Albă, transmite AFP.
România
Rezultatele extragerilor duble din data de 11-04-2026 sunt următoarele: