TORONTO. După excelenta prestaţie la turneul de la Washington, unde pierduse în trei ore în faţa lui Andy Murray, arădeanul Marius Copil (93 ATP) a fost învins de japonezul Yoshihito Nishioka (247 ATP) cu 2-6, 6-3, 7-6 (2), în prima rundă a calificărilor turneului din Toronto, (premii 5.315.025 dolari).
România
Guvernul a aprobat, marți, prin memorandum, semnarea de către România a Acordului de parteneriat UE-Mercosur, dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de-o parte, și Piața Comună a Sudului.
România
Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro în locuințele șefului Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, din București și Timișoara, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
PÂNCOTA. 1230 de elevi – 1230 de arbori plantați! Sub acest generic, duminică, pe Dealul Măderatului, a avut loc o acţiune de împădurire.
Evenimente
Cu ocazia împlinirii a 176 de ani e la înființarea Jandarmeriei Române, inspectoratul arădean organizează Ziua Porților Deschise, pe 2 aprilie.