aradon.ro Web analytics

Testarea elevilor cu teste antigenice rapide din salivă va fi făcută în prima și în a patra zi a săptămânii, adică lunea și joia, atât în școli, cât și în grădinițe. Va fi făcută în sala de clasă/grupă de către cadrul medical sau alte persoane desemnate de unitatea de învățământ, la începutul orelor, a precizat Ministerul Sănătății.

ARADON Sport local

Punct final în play-out-ul Ligii 3
ARAD. Toate cele cinci reprezentante ale fotbalului arădean în sezonul 2023-2024 din Liga 3, Seria VIII, s-au luptat în play-out.

ARADON Sport local

Maya Madar, medalie de bronz cu România la CE de tenis de masă!

Lifestyle

Cassie Ventura mulţumeşte pentru susţinerea primită după publicarea înregistrării în care este agresată de P. Diddy
Cântăreaţa Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean ''Diddy'' Combs, a mulţumit public joi celor care au susţinut-o după publicarea unei înregistrări de pe o cameră de supraveghere datând din 2016 în care cântăreţul apare ca agresând-o într-un hotel din Los Angeles, informează Reuters.

România

Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii” a câştigat premiul Queer Palm, la Festivalul de Film de la Cannes
Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii”, selectat în competiţia oficială pentru Palm D'or la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, a câştigat vineri seara Queer Palm, un premiu alternativ acordat în fiecare an la Cannes unui lungmetraj care abordează „personaje sau tematică LGBT”, relatează AFP.

România

Un bărbat din Timiș a decedat după ce a băut o substanță toxică
Din nefericire, un bărbat din Timiș a murit după ce a ingerat o soluție destinată uzului extern. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic să îl salveze.

Mapamond

Statele NATO vecine cu Rusia vor să ridice „un zid de drone”
Cele şase ţări NATO vecine cu Rusia au convenit să ridice un „zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele de „provocări”, a anunţat vineri guvernul lituanian, transmite AFP. 7

Ştiri sportive

FC Botoşani a câştigat la Mioveni şi se menţine în Superligă
FC Botoşani îşi păstrează locul în Superliga de fotbal a României, după ce a învins-o pe CS Mioveni cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, în deplasare, în manşa secundă a barajului de menţinere/promovare.

Mapamond

Un adolescent care a murit de leucemie la 15 ani, va fi declarat sfânt. Papa Francisc i-a atribuit al doilea miracol
Potrivit publicației The Guardian, Carlo Acutis, un adolescent care a murit la 15 ani și care a contribuit la răspândirea învățăturii romano-catolice online înainte de a muri, va fi canonizat.

Mapamond

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski
9

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.