Un tânăr de 22 de ani, din Arad, care conducea un autoturism pe strada Marcel Olinescu, a fost oprit de un echipaj de Poliție și testat cu aparatul DrugTest, dar și cu etilotestul. Rezultatul a ieșit pozitiv atât pentru consumul de alcool, dar și pentru cannabis. Aparatul DrugTest a indicat același rezultat și în cazul unui tânăr de 20 de ani, din Grăniceri, tras pe dreapta de polițiști în localitatea Șiclău. Tinerii s-au ales cu dosare penale pentru că au condus sub influența substanțelor psihoactive.
Accidentul rutier a avut loc în această seară, în jurul orei 08:15, pe DN 79. Unul dintre autovehicule a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Șoferul autoturismului lovit a fost rănit în urma impactului. De asemenea, o femeie, pasager în aceeași mașină a fost accidentată.
Local
Femeia de 24 de ani, din Timișoara, se afla "într-o stare de tulburare". Negociatorii IPJ Arad au reușit să o facă să se răzgândească. Tânăra a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
România
Ținta de deficit bugetar pentru anul 2026 este spre 6%, a anunțat, marți, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o conferință de presă.
Local
Președintele Nicușor Dan a salutat, marți, inițiativa președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, de promovare a păcii și securității internaționale și a anunțat că a demarat „un aprofundat proces de analiză a conținutului și implicațiilor Cartei Board of Peace” pentru „stabilirea gradului de compatibilitate a noii inițiative cu obligațiile existente ale statului român”.
Local
În culori deosebite de roșu, roz, violet şi verde, a fost vizibilă în noaptea de luni spre marți în județul Arad.
ARADON Sport local
Primul cantonament în stațiune a aparținut grupelor 2013-2015. La Hotel Parc au avut de toate.