Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în aplicare de polițiști, în Timiș. Oamenii legii au introdus în penitenciar un bărbat de 39 de ani din Dâmbovița, condamnat cu executare pentru lipsire de libertate. A fost depistat la Timișoara. Mai are un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru trafic de droguri de mare risc.
Evenimente
Pecica sărbătorește 20 de ani de la ridicarea la rangul de oraș, prin Legea nr. 83 din 5 aprilie 2004.
România
Starea generală a actorului Florin Piersic se ameliorează, iar parametrii biologici inflamatori înregistrează o scădere faţă de ziua precedentă, au informat marţi reprezentanţii Spitalului de Ortopedie "Foişor", într-un comunicat remis AGERPRES.
România
Serviciile poştale, detergenţii şi medicamentele se află în topul scumpirilor înregistrate în aprilie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Local
55 de elevi din 29 de județe au fost prezenți la Arad în cadrul Olimpiadei Naționale Interdisciplinare „Științele Pământului”.
Mapamond
Cinci tineri urmează să compară marţi în faţa justiţiei belgiene, în cadrul unei anchete pentru asasinat, bănuiţi că au aruncat de pe un pod un capac de canal care a ucis un camionagiu român, a indicat luni parchetul din Namur (centru), transmite AFP.
1
Mapamond
Judecătorul sloven Marko Bosnjak a fost ales preşedinte al Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), urmând să o înlocuiască pe irlandeza Siofra O'Leary, a anunţat luni instanţa cu sediul la Strasbourg, transmite AFP.