Ghinion teribil pentru un individ de 25 de ani, condamnat pentru complicitate la tâlhărie calificată și dat în urmărire națională, la Timișoara. El a fost depistat de un echipaj de jandarmi care l-a legitimat pentru că asculta muzică tare pe stradă, la o boxă portabilă. Tânărul a fost introdus în penitenciar.
Detalii șocante ale anchetei DNA în cazul lui Florin Răvășilă, fost șef la Direcția Clădiri Terenuri I Est a Primăriei Timișoara. Individul a fost trimis în judecată, printre altele, pentru luare de mită și trafic de influență. Procurorii l-au prins că a cerut câte 500 de lei pentru FIECARE pacient decedat din cauza Covid-19 care a fost înmormântat în cimitirele din oraș. Mai mult, și-ar fi cerut „partea” chiar și din facturile plătite pentru mâncarea livrată persoanelor carantinate.
ARADON Sport local
AJF Arad a obţinut finanţare Erasmus+ alături de parteneri din Portugalia şi Spania.
Local
Investiția, pentru care s-a obținut finanțare prin ADR Vest, se ridică la aproape 6 milioane de euro și are ca termen de finalizare sfârșitul anului 2028.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Federația Română de Fotbal a anunțat încheierea proiectului de clasificare a centrelor de copii și juniori din fotbalul amator din România, ediția 2026.
Local
Din totalul misiunilor, 972 au reprezentat solicitări pentru acordarea asistenței medicale de urgență, iar 62 de intervenții au fost la incendii.
România
Rezultatele extragerilor din data de 02-07-2026 sunt următoarele:
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că prețurile la carburanți ar urma să înceapă să scadă în următoarele zile, pe măsură ce companiile vor comercializa stocuri achiziționate la prețuri mai mici. Potrivit acestuia, în a doua jumătate a lunii iulie prețurile la combustibili ar trebui să se apropie de nivelul dinaintea lunii martie.
Evenimente
Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile anunțate pentru această seară, proiecția filmului „O călătorie însemnată, îndrăzneață, încântătoare” va avea loc în sala mare a Cinematografului „Arta”, începând cu ora 19:00.
Local
Acţiunea are ca scop reducerea semnificativă a populației de șoareci și șobolani și menținerea acesteia la un nivel cât mai scăzut.