Haos general și probleme mari la STPT! Fostul director, Sorin Supuran, a scos la lumină informații năucitoare, cu privire la achiziții de piese la suprapreț, lucrări neautorizate și decontate ilegal, achiziții de telefoane de ultimă generație în condițiile în care societatea abia supraviețuiește și e plină de datorii și altele. Supuran a descoperit probleme și cu tramvaiele Armonia, dar și cu vaporașele cumpărate de municipalitate cu 2 milioane de euro.
Achiziţionarea unor aparate de aer condiţionat reprezintă pentru mulţi timişoreni o necesitate vara, însă atenţie la efectele negative ale acestora asupra sănătăţii. Medicii timişoreni spun că, din cauza folosirii în exces şi într-un mod necorespunzător a acestor aparate de aer condiţionat, pot apărea probleme ale organismului, de la simple răceli sau dureri de cap până la grave afecţiuni respiratorii sau ale coloanei vertebrale.
Timişorenii s-au strâns în număr mare la River Deck, în special reprezentantele sexului feminin, vineri seara, să îi asculte pe băieţii de la Directia 5, care au susţinut un concert live extraordinar, ca de fiecare dată când ajung în oraşul de pe Bega.
Mapamond
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat miercuri că general-maiorul Ihor Skibiuk îl va înlocui pe Andrii Hnatov în funcţia de şef al Statului Major General al Ucrainei, continuând astfel reorganizarea armatei, relatează Reuters.
Local
Nouă jardiniere amplasate pe Podul Decebal au fost distruse în noaptea de sâmbătă spre duminică. Primarul Călin Bibarț spune că acestea vor fi înlocuite și se încearcă identificarea autorilor.
România
Prețul mediu al combustibililor și lubrifianților pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 13,7%, în luna iunie 2026 comparativ cu luna iunie 2025, România fiind printre țările membre cu cele mai mari creșteri de prețuri în ritm anual, arată datele publicate miercuri de Eurostat.
Local
Din cei 931 de candidați înscriși, doar 796 au ajuns să își predea lucrările scrise la finalul probei din cadrul examenului de titularizare.
Mapamond
Conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC) nu mai primește petrol din Kazahstan, după ce luni a suspendat încărcările de țiței pe nave, din cauza atacurilor asupra petrolierelor la terminalul său de la Marea Neagră, au declarat marți seara, pentru Reuters, trei surse din industrie.
România
Deputații se vor reuni în sesiune extraordinară în perioada 27 - 31 iulie, a decis miercuri Biroul Permanent al Camerei Deputaților.
Local
Povestea medaliei de argint la Internaționala de Chimie s-a scris cu multă muncă, pasiune, sacrificii și un profesor dedicat performanței.
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad a inaugurat NextGenDent – Centrul de Simulare Stomatologic.