ARAD - Un TIR a intrat frontal într-un Volkswagen Golf care circula regulamentar, aruncându-l în decor.
ŞIRIA - Mai mulţi tineri suspectaţi în mai multe cazuri de furturi comise în Şiria şi Păuliş, reţinuţi de poliţişti.
ARAD - Între 2 şi 5 aprilie, aproape 160.000 de persoane au trecut graniţa cu Ungaria, atât pe sensul de ieşire, cât şi pe cel de intrare.
ARAD - Comisarii Gărzii Financiare Arad au oprit, în vederea controlului, marţi 6 aprilie, un ansamblu de transport cu semiremorca frigorifică aparţinând unui transportator polonez.
NĂDLAC - Aproximativ 900 de TIR-uri au trecut frontierele arădene spre Ungaria de luni seara, de la ora 23,00, de când autorităţile maghiare au ridicat interdicţia autotrenurilor de a tranzita ţara vecină.
Sportiva română Julia Sauter, debutantă în întrecerile olimpice, s-a clasat pe locul 16 în concursul individual feminin la patinaj artistic din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, după programul scurt, marți seara, clasare care i-a adus calificarea pentru programul liber.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți seara, că, din punctul său de vedere, proiectul pensiilor magistraților este constituțional, iar o nouă amânare a deciziei CCR pe acest subiect ar însemna o probabilitate foarte mare ca România să piardă cei 231 de milioane de euro din PNRR, menționând că o comunicare oficială din partea Comisiei Europene va fi făcută 'înspre sfârșitul lunii februarie'.
Boberii Mihai Cristian Tentea și George Iordache au reușit cel mai bun rezultat al României la Jocurile Olimpice de iarnă din ultimii 34 de ani, locul 5 în proba de bob-2 masculin, marți seara, la Milano-Cortina.
Parlamentul Rusiei a adoptat marți în procedură de urgență o lege care permite serviciului de informații interne FSB să ordone companiilor furnizoare întreruperea conexiunilor de internet și mobile, informează dpa.
1
ŞIRIA. Weekend-ul trecut, copiii din cadrul Clubului „Micii măderătani” s-au bucurat de doua zile frumoase petrecute la Casa Schneider din Șiria.