S-au scurs 4 etape din campionatul de minifotbal „ Fair-Play Wembley „ organizat de Liga Suporterilor Transilvania şi Banat împreună cu site-ul „Sportarad”şi singurul ziar de sport din Arad, „Sportul Arădean”, iar în clasament două echipe se află în fruntea clasamentului la egalitate de puncte. Ele au acumulat maximul din cele patru meciuri jucate, dar încă nu au ajuns să se întâlnească în direct.
România
Partidul Național Liberal și Uniunea Salvați România, prin președinții lor, au convenit să-și coordoneze pașii următori în Parlament, în Guvernul interimar și la consultările de la Palatul Cotroceni, ca răspuns la „acțiunea distructivă a PSD împotriva bunei guvernări”, a anunțat Ilie Bolojan.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a avertizat joi pe reprezentanții țărilor aliate ale Rusiei să nu participe la parada de 9 mai de la Moscova, care marchează victoria URSS în cel de-Al Doilea Război Mondial, relatează AFP.
UT Arad
Actorii nu vor mai înfrunta campioana României, dar și așa se anunță un show de zile mari.
România
Rezultatele extragerilor din data de 07-05-2026 sunt următoarele:
UT Arad
Altă delegare curioasă a Comisiei Centrale de Arbitri. L-a trimis pe un anume Fuleran să...fluiere la Arad.
Mapamond
AUSTRIA. Trei persoane au murit joi într-un incident cu focuri de armă petrecut în fața unui restaurant din orașul austriac Linz, a indicat un purtător de cuvânt al poliției, precizând că arma în cauză a fost pusă în siguranță de polițiști, transmit APA și Reuters.
Mapamond
Premierul moldovean, Alexandru Munteanu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că nu îi displac discuțiile pe tema unirii dintre România și Republica Moldova, subliniind că, în momentul de față, cele două state sunt foarte aproape unul de celălalt.
1
Local
Sala Polivalentă din Arad s-a transformat într-un spectacol al inteligenței, energiei și spiritului de echipă.
UT Arad
I se prelungește contractul automat cu UTA, dar spune că trebuie să gestioneze foarte bine situația.