Monica Macovei a repurtat, în comisia europarlamentară din care face parte, un succes pe care nimeni nu l-ar fi scontat, deoarece raportul ei contravine flagrant democraţiei, în general şi drepturilor omului, în special. Pe scurt, iniţiativa Monicăi Macovei permite confiscarea averii obţinute în mod presupus ilicit, chiar dacă nu există o condamnare în acest sens. Cu alte cuvinte, printr-o ştersătură de condei este pur şi simplu eliminată esenţa dreptului, existentă încă de pe vremea romanilor, prezumţia de nevinovăţie.
Acasă, adică la Cotroceni. Cum să nu rămâi interzis când îl auzi pe Traian Băsescu spunând că societatea românească este divizată, iar el îşi doreşte ca această divizare să dispară, sau măcar să se atenueze? De când s-a instalat în jilţul de preşedinte, principala sa preocupare a fost aceea de a dezbina, de a-i aţâţa pe români fiecare împotriva fiecăruia.
Victor Ponta a anunţat că fuziunea cu UNPR, prin absorbţie, nu mai este o problemă urgentă, dorind să vadă mai întâi, la congres, cam cât ar fi dispuşi pesediştii să le ofere oamenilor reevaluatului Oprea.
La momentul când Băse a făcut PDL-ului cu mânuţa, în semn de pa şi pusi, era foarte bucuros că tanti Nuţi a reuşit să smulgă din partid jumătate, pentru a anunţa en fanfare formarea unui nou partid.
După ce a dus PDL în pragul colapsului, sacrificându-l pe altarul propriu şi personal, preasuspendatul Traian Băsescu se pregăteşte să îl folosească pentru ultima dată ca unealtă, fie prin reconsolidarea dominaţiei sale, fie prin dispariţia de pe eşichierul politic.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).