Unde am fost şi ce am ajuns, după 25 de ani ? Este întrebarea firească pe care şi-o pune fiecare român care, la zilele revoluţiei din 1989, şi-a învins teama şi a ieşit în stradă, pentru a cere încetarea umilinţei, sărăciei şi batjocorii, la care a fost supus de către un regim dictatorial şi cinic.
Curtea Constituţională a României a amânat din nou decizia privind incompatibilitatea aleşilor locali, care îl vizează direct pe preşedintele ales, Klaus Iohannis
Devine din ce în ce mai vizibilă, în România, folosirea justiţiei în scopuri pur politice. Procurorii anticorupţie investighează modul în care au fost organizate alegerile în diaspora şi nu ar mai mira pe nimeni dacă premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea ar fi acuzaţi de fapte penale.
„Iată că se poate”, a strigat, victorios, preşedintele ales Klaus Iohannis, când a văzut că deîndată ce a dat dispoziţie parlamentarii au votat pentru ridicarea imunităţii colegilor care au probleme cu legea.
Se pare că în ultima vreme cuvântul de ordine în Uniunea Europeană este „solidaritate”. Adică, vrea să spună „Herr” Angela Merkel, dacă toţi suntem europeni, trebuie să tragem toţi în aceeaşi direcţie, să ne asumăm austeritate şi obligaţii multiple.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
1
România
O legitimație „diplomatică” pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune.
UT Arad
ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.
ARADON Sport local
ARAD. După disputarea primelor cinci etape din cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5, avem trei echipe neînvinse: Viitorul Fântânele şi Unirea Şeitin (Seria A), respectic, Crişul Alb Buteni (Seria B).