Ce va sa zica solidaritatea ?

Că solidaritatea, în adevăratul înţeles al cuvântului, este un concept socialist, nu vom discuta acum, ci vom încerca să explicăm, pe bază de probe, că , vizavi de solidaritate, una se vorbeşte şi alta se fumează. Cei mai în vârstă dintre noi îşi aduc aminte de ilustratele sârbeşti care îţi arătau nişte „iepuraşi” playboy în bikini şi sutien, dar dacă le mişcai un pic vedeai cu totul altceva. Cam aşa ceva ni se flutură acum sub nas de către Comisia Europeană în chestiunea solidarităţii, pe care, la comandă, partidele aşa zise de dreapta, de sub steagul Popularilor Europeni, o agită de mama focului, ca fiind singura soluţie de redresare a ţării.

În Italia prinde rădăcini ideea renunţării la Euro şi reînfiinţarea unei monede naţionale, în Franţa, aşijderea, în Germania, nici nu mai vorbim, nostalgia mărcii germane încă bântuie visele nemţilor. Nu şi pe cele ale fuhrerului Angela Merkel, care ştie prea bine că protovanul de neamţ nu prea pricepe cum se trag sforile pe marea scenă a politicii mondiale, pentru ca Hans să o ducă bine, pe spinarea altor ţări. Germania a fost singura ţară din UE care a avut profituri de zeci de miliarde de euro de pe urme crizei din 2009-2010, fără ca Hans să aibă vreo contribuţie la aceasta. Românaşii noştri, în schimb, se tot miră de ce nu suntem primiţi în Schengen şi în zona euro, de ce suntem permanent duşi cu zăhărelul. E simplu, România şi alte ţări mici nu au ce căuta într-un club select atâta vreme cât membrii acestuia au ceva de câştigat. Vom fi primiţi abia atunci când va trebui să suportăm cheltuielile pentru menţinerea în viaţă a Uniunii Europene, a Spaţiului Schengen, a zonei euro, să plătim cotizaţii egale procentual vorbind, dar distrugătoare ca sume, având în vedere potenţialul. Aceasta, în virtutea solidarităţii, a salvării ideii.

Alocarea sumelor europene pentru proiecte de dezvoltare reprezintă, zic comisarii europeni, o dovadă de solidaritate cu cei mai puţin dezvoltaţi. Faţă de cine sunt solidari europenii atunci când dau unei comune fără reţea de apă, fără canalizare, fără nicio fabrică activă pe o rază de 100 de kilometri, cu drumuri de pământ, o grămadă de bani, cu destinaţia precisă înfiinţarea unui parc cu scaune de plastic şi coşuri de gunoi de mii de lei bucata? Faţă de amărâţii din satele cu pricina, sau faţă de firmele care onorează comenzile, indestructibil legate de factorul politic- până la coadă – de partidele europene aflate la putere ? Întrebarea care se pune- vreau, nu vreau, revin la Iohannis- va avea noul preşedinte determinarea de a cere şefilor săi europeni o solidaritate reală cu România şi cu poporul român ? Sau se va mulţumi să lase ţara pe post de „triunghi al Bermudelor”, în care dispar miliardele de dolari, pentru a se întoarce, în chip misterios, acolo de unde pleacă, însoţite şi de miliardele adăugate de către fraieri?

„Adevărata solidaritate va exista atunci sând Uniunea Europeană îşi va oferi banii pentru dezvoltare, nu pentru frânarea acesteia”